Cristian Rosu, vicepreşedintele pe asigurări din ASF, despre amenzile Concurenţei: Piaţa asigurărilor este stabilă şi sigură
„Ca urmare a promovării unei noi legislaţii care guvernează piaţa asigurărilor, ulterior perioadei de referinţă luate în considerare de Consiliul Concurenţei în acordarea sancţiunilor, au fost introduse o serie de mecanisme noi, care au contribuit la stabilizarea şi bunul mers al pieţei RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară va continua să analizeze necesitatea modificării cadrului legislativ aplicabil pentru a se asigura că acesta răspunde nevoilor sectorului de asigurări şi a consumatorilor de produse de asigurare”, spune Cristian Roşu într-un mesaj transmis presei de specialitate.
Acesta precizează că potrivit datelor şi analizelor ASF, toate societăţile de asigurare care deţin la această dată autorizaţie de funcţionare, supuse sancţiunilor Consiliului Concurenţei, au valori ale ratelor de solvabilitate (SCR) cu mult peste valorile minime necesare. De asemenea, în cazul acestor asigurători, cerinţa minimă de capital (MCR) este îndeplinită, fiind de aproape patru ori peste limita minimă impusă de lege.
La 30.09.2018, la nivelul întregii pieţe, nivelul ratei de acoperire a SCR a fost de 1,73 iar cel al MCR a fost de 3,99, ambele raportate la o cerinţă minimă de 1. Valoarea excedentului fondurilor proprii eligibile să acopere SCR era de 2,1 miliarde lei, iar valoare excedentului fondurilor proprii eligibile să acopere MCR era de 3,5 miliarde lei.
„Toate aceste elemente arată că piaţa este stabilă iar previziunile nu indică o înrăutăţire în persepectiva perioadei urmatoare. ASF va urmări în continuare cu atenţie atât evoluţia ratelor de prudenţialitate cât şi adecvarea capitalurilor, astfel încât să fie asigurată protecţia consumatorilor şi stabilitatea pieţei.”, a declarat Cristian Roşu.
Allianz-Ţiriac, Astra, Omniasig, Groupama, Generali, Carpatica Asig, Uniqa, Euroins, Asirom şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu amenzi totale în valoare de 246,7 milioane de lei (aproximativ 53 milioane euro) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). Cea mai mare amendă a fost primită de Allianz Ţiriac, de 43,44 milioane de lei. Ca ordin de mărime este cea de-a doua, după cea aplicată pe piaţa carburanţilor auto, din întreaga istorie de funcţionare a Consiliului Concurenţei.