Cristian Sas, director executiv al reţelei Sfânta Maria, parte a grupului MedLife: În următorii trei ani, ne propunem să acoperim toate judeţele ţării
MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a preluat Policlinica Sfântul Ilie din Craiova, operată prin firma cu acelaşi nume, precum şi 51% din capitalul social al Clinicii Union Medical din Cluj. Cele două firme vor funcţiona sub brandul Sfânta Maria al grupului MedLife.
Policlinica Sfântul Ilie din Craiova este operată prin firma Policlinica Sf. Ilie SRL din Craiva. Firma a avut cifră de afaceri netă de 2,76 de milioane de lei în anul 2022, în scădere nesemnificativă faţă de cea obţinută în anul 2021.
Firma a avut profit net de 478.157 de lei în anul 2022, cu 14,6% mai mare decât cea realizat în anul 2021, arată bilanţurile firmei, comparate de Economica.net.
Policlinica Union din Cluj este operată prin firma cu acelaşi nume.
Societatea a avut cifră de afaceri netă de 7,6 milioane de lei în anul 2022, în scădere nesemnificativă faţă de cea din anul 2021. Policlinica Union a avut profit net de 720.364 de lei în anul 2022, cu 37% mai mic decât cel realizat în anul 2021, arată bilanţurile firmei, analizate de Economica.net. Firma a lucrat cu un număr mediu de 18 salariaţi în anul 2022, cu un salariat în plus faţă de nivelul indicatorului din 2021.
”Continuăm să investim în rețeaua Sfânta Maria, al doilea brand din grupul MedLife, prin intermediul căruia răspundem nevoilor pacienților care doresc să beneficieze, în special, de servicii (decontate n. red. ) în regimul asigurărilor de sănătate (CAS). Prin preluarea integrală a Policlinicii Sfântul Ilie și a pachetului majoritar al clinicii Union Medical ne consolidăm prezența la nivel național, rețeaua Sfânta Maria fiind deja activă în 12 județe din țară: București, Brăila, Galați, Bacău, Iași, Timiș, Sibiu, Vrancea, Prahova, Argeș, Dolj și Cluj. Atât clinicile, cât și laboratoarele Sfânta Maria oferă servicii la standarde înalte, iar prin colaborarea sinergică între cele dou[ rețele medicale, MedLife și Sfânta Maria, vom putea veni în sprijinul unui număr și mai mare de pacienți, într-un mod eficient și integrat”, a declarat Dorin Preda, director executiv al MedLife Group.
Reţeaua de clinici Sfânta Maria a grupului MedLife oferă cu precădere servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Peste 50 de unități medicale, rezultate din achiziţii sau din dezvoltări organice, sunt operate în prezent de MedLife sub cupola mărcii Sfânta Maria.
Reţeaua Sfânta Maria este prezentă în București, Brăila, Galați, Bacău, Iași, Timiș, Sibiu, Vrancea, Prahova, Argeș, Dolj și Cluj.
Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, categoria premium, şi au simbolul de tranzacționare „M”.
Concurenţii grupului MedLife sunt reţeaua privată de sănătate Regina Maria, Medicover, Sanador.