Cristian Socol: Progresele macroeconomice permit îmbunătăţirea ratingului României în 2014

Evoluţia macroeconomică pozitivă a României din ultimii ani va permite îmbunătăţirea calificativelor acordate de către agenţiile de rating, a declarat, pentru AGERPRES, Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta.
Economica.net - lun, 28 apr. 2014, 12:46
Cristian Socol: Progresele macroeconomice permit îmbunătăţirea ratingului României în 2014

În opinia sa, îmbunătăţirea perspectivei acordate României de către Standard & Poor’s în noiembrie 2013 şi de către Moody’s acum câteva zile sunt note bune acordate potenţialului economic al României.

Obţinerea unei creşteri economice-record în condiţiile unei consolidări fiscale dure, inflaţia şi deficitul de cont curent la minime istorice de 1%, respectiv 1,1% din PIB, creşterile-record ale producţiei industriale şi a celei agricole precum şi mărirea de patru ori a ratei de absorbţie a fondurilor europene exprimă viteza mai mare de convergenţă faţă de ţările UE şi sunt tot atâtea argumente pentru îmbunătăţirea ratingului României, consideră Socol.

‘În fapt, decizia unui calificativ mai bun acordat ţării noastre nu ar reprezenta decât constatarea, un pic cam târzie în opinia mea, a unui tablou macroeconomic ce sugerează stabilitate şi viziune macroeconomică. În practică, investitorii străini au încorporat aceste evoluţii pozitive atunci când împrumuta România la dobânzi minime istorice şi maturităţi lungi şi când suprasubscriu de peste 4 ori emisiunile de obligaţiuni ale statului român’, a arătat Socol.

El aminteşte că România este considerată astăzi Tigrul European sau Noua Polonie, pentru înscrierea pe o traiectorie puternic pozitivă în ceea ce priveşte convergenta nominală şi cea reală cu standardele UE.

‘Mixul monetar fiscal este optimal, consolidarea fiscală calitativă permiţând BNR să folosească la maximum pârghia politicii monetare pentru a stimula economia reală. Un rating mai bun poate însemna mai multe investiţii străine în România, mai multe locuri de muncă, împrumuturi la dobânzi şi mai mici şi practic recunoaşterea intrării economiei româneşti într-o ligă superioară, alături de ţările mediu dezvoltate din Uniunea Europeană’, a mai spus Socol.

În urmă cu două zile, Moody’s Investors Service a revizuit în creştere, de la negativă la stabilă, perspectiva ratingului ‘Baa3’ atribuit României şi a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung şi scurt la ‘‘Baa3/P-3‘‘, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...