Cristina Obreja e noul CEO al reţelei Life Dental Spa. Ştefan Obreja înfiinţează un accelerator de business prin care vizează menţinerea independenţei clinicilor din ţară
„Urmărim să deschidem cel puţin o locaţie Life Dental Spa în principalele oraşe din România, cu peste 100.000 de locuitori. Pe lista noastră în acest an se află câte o clinică nouă în Timișoara, Ploiești și Craiova și căutăm activ spații pentru încă o locație în București. Suntem deschiși inclusiv la posibilitatea de a lega parteneriate cu alți antreprenori din domeniul medical, care își doresc să treacă la următorul nivel în ceea ce privește tratamentul dentar cu laser, și nu numai”, a spus Cristina Obreja (foto).
Ștefan Obreja, cofondatorul reţelei de clinici dentare Life Dental Spa, se va concentra pe proiecte noi care vizează activități în zona de dezvoltare a afacerilor, dar va rămâne activ și în board-ul Life Dental Spa.
Voi înființa un accelerator de clinici medicale și non-medicale, prin care îmi propun să triplez cifra de afaceri a celor care intră în parteneriat cu noi, în maximum 2 ani. Experiența dobândită în cei 5 ani de când m-am alăturat Life Dental Spa mi-a arătat că prin utilizarea strategiilor potrivite și identificarea unor echipe bine optimizate, succesul este garantat. Business-ul Life Dental Spa s-a dublat de la un an la altul de la alăturarea mea în proiect, iar reţeta pe care am aplicat-o și know-how-ul acumulate în tot acest timp vreau să le folosesc în dezvoltarea altor afaceri din domeniul medical. Potrivit datelor publice, în anul 2022 am avut cel mai profitabil business din domeniul stomatologic românesc, cu un profit dublu față de primul competitor după noi. Mi-am propus ca toată experiența acumulată în Life Dental Spa să o pot replica pe scară largă, de aceea înființarea acceleratorului este un pas firesc pentru mine, în acest moment. Tendința industriei stomatologice este de corporatizare și este doar o chestiune de timp până când am putea asista la noi achiziții importante din partea fondurilor de investiții sau a unor investitori strategici pentru integrarea unor lanțuri sau cabinete de clinici dentare la nivel național într-un portofoliu mai mare de business. Obiectivul nostru prin lansarea acceleratorului de business este de a crea parteneriate strategice prin care să păstrăm cât putem de mult independența clinicilor din toată ţara”, a spus Ștefan Obreja, investitor și cofondator al reţelei Life Dental Spa.
Life Dental Spa are 11 clinici în ţară, în oraşele: Bucureşti (3 locaţii), Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea, Braşov, Arad, Sibiu, Piteşti şi Constanța.