Cristinel Smadu a preluat atribuţiile de director general la Compania Aeroporturi Bucureşti

Cristinel Smadu a preluat miercuri atribuţiile de director general la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), înlocuindu-l pe Cornel Poteraşu, informează Ministerul Transporturilor printr-un comunicat remis AGERPRES.
Economica.net - mie, 05 sept. 2012, 18:40
Cristinel Smadu a preluat atribuţiile de director general la Compania Aeroporturi Bucureşti

Schimbarea survine ca o primă măsură luată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, în urma şedinţei comune a reprezentanţilor MTI cu cei ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI, CNAB şi ai asociaţiilor profesionale ale taximetriştilor din 31 august a.c., celelalte măsuri discutate şi agreate în cadrul şedinţei fiind comunicate reprezentanţilor mass-media.

Primul obiectiv al noului director este aplicarea măsurilor privind colaborarea cu instituţiile abilitate ale statului pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice în terminalele de pasageri ale Aeroportului Henri Coandă, eliminarea taximetriştilor piraţi, a cărăuşilor şi a celorlalte persoane care încalcă legea, precum şi identificarea unor noi măsuri şi implementarea acestora.

Totodată, noul director CNAB va asigura continuitatea derulării în cele mai bune condiţii a activităţii CNAB, în perspectiva implementării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, până la finalizarea selecţiei organizate în baza acestui document legislativ şi numirea unui director general.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Am mari rezerve că sunt bani pentru majorări de pensii şi salarii în 2026
Nazare: Am mari rezerve că sunt bani pentru majorări de pensii şi salarii în 2026
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat, luni, după audierile din comisiile de specialitate de la Parlament, că are mari rezerve cu privire la......
Update2: Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Guvernului. Guvernul Bolojan a fost învestit de Parlament
Update2: Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Guvernului. Guvernul Bolojan a fost învestit de Parlament
Update 2: Premierul Ilie Bolojan şi echipa sa de miniştri au ajuns luni seară la Palatul Victoria, unde va avea loc o ...
Navrom Delta dublează în sezonul estival numărul curselor dintre Tulcea și Sulina
Navrom Delta dublează în sezonul estival numărul curselor dintre Tulcea și Sulina
Societatea care asigură transportul regulat de mărfuri şi călători în Delta Dunării pune la dispoziţia persoanelor ...
Alexandru Nazare: ANAF este disfuncțională din cauza arhitecturii instituționale în care este prinsă. Vrem să avem un plan centralizat de control
Alexandru Nazare: ANAF este disfuncțională din cauza arhitecturii instituționale în care este prinsă. Vrem să avem ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este o instituţie disfuncţională, dar nu prin activitate, ci prin prin arhitectura ...