Criză a gazelor la iarnă? Engie: S-ar putea să nu fie suficiente gaze dacă va fi o iarnă grea. Guvernul spune că are provizii

Economica.net
02 11. 2017
gaze__gaz__teava_gaz_70889900_48650900

El a început prin a spune că pe piaţă există o cantitate limitată de gaze, iar în timpul verii s-au realizat puţine tranzacţii pe piaţa centralizată.

‘Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanţie’, a spus Stab.

Potrivit acestuia, în condiţiile unui deficit, singura soluţie este deconectarea unor consumatori, însă a atras atenţia că Guvernul nu a elaborat un plan de urgenţă pentru iarna viitoare.

Anii trecuţi, Guvernul aproba în toamnă un plan de măsuri pentru situaţia de urgenţă în alimentarea cu gaze pe timpul iernii, în care erau prevăzuţi paşii care trebuie urmaţi în caz de deficit, prioritară fiind alimentarea cu gaze a populaţiei.

‘Singura soluţie, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiţi consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgenţă întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgenţă. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupţi şi în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse’, a precizat Stab.

În planurile de urgenţă de anii trecuţi, primele măsuri luate erau trecerea unor producători de energie care utilizează gaze pe consumul de păcură şi închiderea combinatelor chimice, cei mai mari consumatori de gaze. Însă mare parte din aceste combinate chimice nu mai funcţionează în prezent.

Stab a mai spus că şi preţul gazelor va fi o problemă la iarnă.

‘La 1 aprilie 2017, când s-a liberalizat piaţa, preţul era reglementat la 60 de lei pe MWh. În vară, preţul a crescut la 72-75 de lei, iar acum, dacă ne uităm la cele mai recente tranzacţii, preţurile sunt de 105 lei. În această iarnă, preţurile vor fi mult, mult mai mari decât iarna trecută, având în vedere evoluţia preţurilor de acum’, a subliniat reprezentantul Engie.

El a adăugat că Engie şi-a realizat în totalitate obligaţia de stocare a gazelor.

‘Obligaţia de înmagazinare a fost emisă foarte târziu. Noi ne-am îndeplinit în totalitate obligaţia de înmagazinare, am stocat chiar mai mult, însă nivelul obligaţiei nu este stabilit de noi, ci de ANRE’, a mai spus Stab.

Anterior, în cadrul aceloraşi audieri, secretarul de stat în Ministerul Energiei Robert Tudorache a arătat că România are stocate pentru iarnă mai multe gaze decât necesarul estimat.

‘Conform hotărârii de Guvern, avem obligaţia de a înmagazina pentru această iarnă o cantitate de gaze de două miliarde de metri cubi. În acest moment, avem în depozite 2,23 miliarde de metri cubi, astfel că obligaţia de înmagazinare este depăşită, ca în fiecare an’, a spus Tudorache.

Preşedintele Comisiei de anchetă, Iulian Iancu, l-a întrebat de ce obligaţia de înmagazinare este de două miliarde de metri cubi, în condiţiile în care România dispune de o capacitate totală de stocare de 3,1 miliarde de metri cubi.

‘Obligaţia de înmagazinare este decisă în funcţie de consumul estimat. Anul trecut, de exemplu, am depăşit cu 500 de milioane de metri cubi obligaţia de înmagazinare’, a explicat Tudorache.

Romgaz a informat că are înmagazinată în prezent o cantitate de gaze naturale de 633,83 milioane metri cubi de gaze, dublu faţă de obligaţia stabilită prin Ordinul Autorităţii Naţionale de reglementare în Energie, potrivit reprezentanţilor companiei.