S-a întâmplat: un dezvoltator a tăiat cu 50% preţurile la apartamentele noi
Dezvoltatorul Globe Trade Center (GTC), care a construit pe piaţa locală proiecte rezidenţiale, de birouri şi centre comerciale, a fost nevoit să reducă la jumătate preţurile locuinţelor dezvoltate în Bucureşti.
Din cele 910 de locuinţe construite în proiectul Rose Garden, dezvoltat pe fosta fabrică Suveica, din apropiere de Obor, mai sunt disponibile spre vânzare 280 de unităţi. Iar preţurile au fost ajustate.
„Cred că 55.000 de euro pentru un apartament cu două camere, aproape de centrul oraşului, este un preţ bun. Am redus preţurile la jumătate faţă de 2008. În proiectul Felicity avem 300 de apartamente, din care 200 stau goale. Ce sa fac? Le întreţin, le mătur. Anul trecut am vândut în jur de 100 de locuinţe. Anul acesta merge rău. Dacă vând 3-4 apartamente/lună, e rău”, a declarat Shimon Galon.
Directorul GTC spune că pentru apartamentele construite şi care acum stau goale are de plătit anual 1% din valoarea proprietăţii. La o medie de 80.000 de euro pentru o locuinţă, compania plăteşte cel puţin 400.000 de euro pentru cele 480 de apartamente goale din cele două proiecte rezidenţiale.
Cât despre investiţii, Galon spune că trebuie să ai bani pentru a finanţa proiecte viitoare. „Astăzi trebuie să ai un buzunar mare şi fără asta nu poţi funcţiona în această piaţă”, a declarat la forumul Europaproperty SEE Real Estate, Shimon Galon, directorul GTC România, făcând referire la problema obţinerii de finanţare pentru dezvotlarea de noi proiecte.
„Haideţi să ne uităm la piaţa rezidenţială. Chiar şi cu Prima Casă şi TVA de 5%, câte aparatmente noi se vând într-un oraş ca Bucureştiul anual? Aproape niciunul. Fără o schimbare majoră în economie, vom suferi mulţi ani. Asta e realitatea; dacă nimic major nu se va întâmpla, nu vor fi bani pentru consumatori să cumpere apartamente, maşini, mancare, iar piaţa nu se va devolta în direcţia bună”, a mai adăugat Shimon Galon.