Criză cacao – Explozia preţurilor a impulsionat Ecuadorul să îşi majoreze producţia

24 04. 2024
cacao ciocolata 423454675

Criză cacao – Cu prilejul unei conferinţe mondiale organizate la Bruxelles, preşedintele Anecacao, Merlyn Casanova, a precizat că creşterea explozivă a preţurilor mondiale la cacao i-a făcut pe fermierii din Ecuador să facă investiţii mari în culturile lor de arbori de cacao. Dacă arborii de cacao sunt tunşi şi trataţi cu îngrăşăminte şi pesticide, randamentul culturilor poate creşte semnificativ, scrie Agerpres.

În ultimele şase luni, preţurile mondiale la cacao s-au triplat, după ce evoluţiile meteo nefavorabile şi bolile au redus producţia de boabe de cacao în Coasta de Fildeş şi Ghana, care împreună sunt responsabile pentru aproximativ 60% din producţia mondială.

Ecuadorul, care în prezent este al treilea mare producător mondial de boabe de cacao, urmează să producă în acest sezon o cantitate de 437.000 de tone, faţă de 413.000 de tone în sezonul precedent.

Merlyn Casanova a subliniat că fermierii din Ecuador primesc pentru boabele lor de cacao undeva între 80-90% din preţurile mondiale. Este vorba de o situaţie favorabilă comparativ cu cultivatorii din Coasta de Fildeş şi Ghana, care în cel mai bun caz primesc între 60-70% din preţurile mondiale, şi în prezent le sunt oferite preţuri mult mai mici.

Cu toate acestea, Merlyn Casanova şi-a exprimat îngrijorarea că fermierii din Ecuador ar putea avea probleme în a-şi vinde boabele de cacao în Europa, începând de anul următor, din cauza legislaţiei UE care interzice importurile de materii prime care au legătură cu defrişările. Legea cere importatorilor UE de cacao şi alte materii prime agricole să dovedească că bunurile lor nu au contribuit la distrugerea pădurilor, de exemplu prin urmărirea lotului de unde provin boabele lor de cacao.

Merlyn Casanova a spus că Ecuadorul nu are un sistem de trasabilitate pentru cacao şi în prezent caută fonduri pentru a pune la punct un astfel de sistem. În plus, este prea târziu pentru a demara procesul, având în vedere că legea UE intră în vigoare la finele lui 2024. Există unele companii private în Ecuador care pot să urmărească de unde provin boabele lor de cacao, dar acoperirea lor este una deficitară şi este în continuare nevoie de un sistem naţional, a adăugat preşedintele Anecacao.

Europa este cel mai mare consumator mondial de cacao, în condiţiile în care procesează aproximativ 35% din toate boabele de cacao din care se fabrică ciocolată.