Criză cereale – Cum au fost afectate exporturile Ucrainei de embargoul impus de statele din CEE – Analiză Reuters

Ucraina a devenit complet dependentă de rutele alternative din Uniunea Europeană pentru exporturile sale de cereale, după ce luna trecută Rusia a decis să părăsească acordul internaţional care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră, arată o analiză Reuters.
AGERPRES - lun, 07 aug. 2023, 15:41
Criză cereale - Cum au fost afectate exporturile Ucrainei de embargoul impus de statele din CEE - Analiză Reuters

Această situaţia a agravat eforturile Bruxelles-ului de a găsi un echilibru între a ajuta Ucraina cu solicitările formulate de cinci state membre din Europa Centrală şi de Est, printre care se numără şi România, pentru a-şi proteja propriile lor pieţe prin prelungirea embargoului referitor la importurile de cereale din Ucraina, cel puţin până la finele lui 2023. Actualul acord pentru a proteja fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia urmează să expire la 15 septembrie, scrie Agerpres.

Cerealele ucrainene sunt scutite de la taxele vamale din UE, ceea ce le face mai ieftine decât producţia locală.

Apropierea Ucrainei şi costurile logistice mari au dus la o explozie fără precedent a exporturilor sale de cereale spre cele cinci state în 2022 şi la începutul lui 2023, creând perturbări pe partea de vânzări, eliminând culturile locale de pe unele pieţe de export, coborând preţurile şi declanşând proteste din partea fermierilor.

Analiza Reuters arată că importurile de cereale ale Poloniei au crescut de aproape trei ori în 2022 până la 3,27 milioane de tone, dintre care 75% au fost cereale ucrainene, în principal porumb şi grâu. Importurile ridicate au continuat până în luna martie 2023.

România, unul din cei mai mari exportatori de cereale din UE, a importat 3,2 milioane de tone de cereale şi oleaginoase ucrainene până în luna mai, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Înainte de război, importurile României de cereale ucrainene au fost neglijabile.

Cezar Gheorghe, de la firma de consultanţă AGRIColumn, care estimează vânzările de cereale ucrainene în România la aproximativ 4,7 milioane de tone, spune că importurile au continuat şi după introducerea embargoului sub forma contractelor existente.

Ungaria importa, anual, 50.000 de tone de cereale şi oleaginoase din Ucraina, înainte de război. În 2022 importurile au explodat până la 2,5 milioane de tone de cereale şi oleaginoase iar în 2023 s-au cifrat la 300.000 de tone până la introducerea embargoului.

În Slovacia, importurile de cereale ucrainene au crescut până la 339.000 de tone în a doua jumătate a anului 2022, o creştere de zece ori faţă de prima jumătate a anului, arată datele oficiale.

În luna mai a acestui an UE a permis celor cinci state să interzică vânzarea internă de cereale şi oleaginoase din Ucraina până la data de 5 iulie, iniţial, pentru ca ulterior să o prelungească până la 15 septembrie, dar permite în continuare tranzitul cerealelor spre a fi exportate mai departe.

După introducerea embargoului, tranzitul a explodat. Tranzitul grâului din Ucraina via Polonia a urcat la peste 90.000 de tone în luna iunie, de la o cantitate cuprinsă între 43.000 şi 51.000 de tone pe lună în primul trimestru al acestui an. Tranzitul porumbului a urcat la 170.000 de tone în luna iunie de la 50.000-70.000 de tone pe lună în primul trimestru al anului, a informat Ministerul polonez al Agriculturii.

România a livrat aproximativ o treime din exporturile de cereale ale Ucrainei, de la începutul războiului, prin portul Constanţa, 8,6 milioane de tone în 2022 şi 7,5 milioane de tone în prima jumătate a anului. Volumele au crescut în lunile mai şi iunie, în special via barje pe Dunăre din porturile ucrainene.

În data de 19 iulie, cele cinci ţări au cerut ca embargoul să fie prelungit, cel puţin până la finele anului. Bruxelles-ul va revizui embargoul la începutul lunii septembrie, ţinând cont de cifrele privire recoltele de cereale, capacităţile silozurilor şi situaţia din ţările terţe în termeni de accesul lor la cereale.

Însă aspectul principal va fi viabilitatea economică a rutelor terestre, cunoscute sub denumirea de „Liniile de Solidaritate”.

Ucraina estimează costurile suplimentare ale rutei de tranzit prin UE undeva între 30 şi 40 de dolari pe tonă. Tranzitul terestru via Polonia aduce un plus de 37 de euro pe tonă comparativ cu tranzitul prin portul Constanţa, estimează Viorel Panait, director general la operatorul portuar Comvex SA.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...