Criză ciocolată – Preţurile la cacao s-au dublat de la începutul anului

Cotaţiile futures la cacao s-au dublat în mai puţin de trei luni, ceea ce va majora costurile dulciurilor pentru consumatori şi îi va trimite pe producătorii de ciocolată să caute materie primă, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 18 mart. 2024, 12:59
Criză ciocolată - Preţurile la cacao s-au dublat de la începutul anului

Cel mai tranzacţionat contract la cacao la Bursa de la New York a urcat până la 8.394 de dolari tona, cel mai ridicat nivel atins vreodată. Arborii de cacao din vestul Africii, cea mai importantă regiune pentru culturile de cacao, au fost afectaţi de boli şi o serie de fenomene meteo extreme, ceea ce ar putea crea al treilea an de deficit de aprovizionare la nivel mondial. Fabricile de procesare suferă deja de pe urma opririi activităţii iar noile norme de mediu care planează asupra importatorilor europeni creează noi obstacole în aprovizionarea cu boabe de cacao, scrie Agerpres.

Tendinţa de creştere a cotaţiilor la cacao accelerează tocmai înainte de Paşte, o importantă sărbătoare pentru consumul de ciocolată în ţări precum SUA. Deşi producătorii de ciocolată cumpără boabele cu câteva luni în avans, scumpirile de la bursă încep să se resimtă şi unele tablete de ciocolată devin mai scumpe, mai mici sau sunt umplute cu alte arome pentru a atenua impactul.

„Sunt foarte mulţi jucători care au anunţat deja majorări de preţuri. Suntem şi noi parte a acestui grup”, a declarat recent Martin Hug, director financiar la producătorul elveţian de ciocolată Lindt & Spruengli AG. „Este foarte dificil de prezis în acest moment ce se va întâmpla cu piaţa de cacao. Dar cred că am controlat-o pe cât de bine am putut”, a adăugat Martin Hug.

 

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...