Criza cipurilor, benefică pentru Samsung: Compania estimează o creştere de 53,4% a profitului operaţional în trimestrul doi din acest an

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a estimat miercuri o creştere anuală de 53,4% a profitului operaţional în trimestrul doi din acest an, mult peste estimările analiştilor, datorită majorării cererii pentru cipuri şi a preţurilor ridicate, care au compensat vânzările mai reduse de smartphone-uri, transmit Yonhap şi Reuters.
AGERPRES - mie, 07 iul. 2021, 09:29
Criza cipurilor, benefică pentru Samsung: Compania estimează o creştere de 53,4% a profitului operaţional în trimestrul doi din acest an

Compania se aşteaptă să raporteze pentru perioada aprilie-iunie 2021 un profit operaţional de 12.500 miliarde woni (11 miliarde de dolari), mult peste previziunile analiştilor intervievaţi de Refinitiv, care se aşteptau la 11.300 miliarde woni. Ar fi cel mai ridicat nivel al profitului operaţional înregistrat înregistrat în trimestrul doi de Samsung din 2018.

De asemenea, Samsung previzionează vânzări record de 63.000 miliarde woni, în creştere cu 19% faţă de trimestrul doi din 2020, în timp ce analiştii estimau 61.300 miliarde woni.

Totuşi, livrările de telefoane mobile inteligente Samsung au scăzut la aproximativ 59 milioane de unităţi în perioada aprilie-iunie 2021, de la aproximativ 76 milioane în primul trimestru din acest an, conform datelor firmei Shinyoung Investment & Securities.

Reducerea cererii din India, grav afectată de pandemie în trimestrul doi, precum şi deficitul de aprovizionare pentru unele cipuri au afectat livrările, astfel încât profitul operaţional al diviziei de telefonie mobilă se va situa la aproximativ 2.900 miliarde woni, susţin analiştii. De asemenea, livrările de smartphone-uri sunt afectate de deficitul de semiconductori.

La Bursa de la Seul, titlurile Samsung au scăzut miercuri cu 0,7%.

Compania continuă să beneficieze de creşterea traficului de internet în perioada pandemiei de coronavirus (COVID-19), care a sporit cererea pentru chipuri de memorie pentru servere şi calculatoare personale, deoarece mai mulţi oameni lucrează de acasă. Consumatorii au achiziţionat masiv produse electronice de consum, ceea ce a provocat un deficit de semiconductori pe plan global.

Analiştii apreciază că divizia de cipuri a beneficiat de creşterea preţurilor cipurilor de memorie, care a depăşit estimările pieţei, şi de majorarea livrărilor. De asemenea, producţia la fabrica sa din SUA, afectată de vremea nefavorabilă, a revenit la normal.

În trimestrul doi din 2020, profitul operaţional al diviziei de cipuri a urcat cu 22%, la 6.600 miliarde woni, faţă de perioada similară din 2020, previzionează analiştii. Pe plan global, Samsung concurează cu Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC), cel mai mare producător de cipuri pe bază de contact din lume, şi cu grupul american Qualcomm Inc.

Samsung este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...