Criza Coronavirus 17 octombrie 2021: 11.546 de cazuri noi, 299 de decese, 1.750 internați la ATI, dintre care 37 sunt copii
Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.457.260 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 1.238.832 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 9.997.204 teste RT-PCR şi 3.902.275 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 17.638 de teste RT-PCR (8.297 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.341 la cerere) şi 23.585 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 871 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 41.781 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.10.2021 (10:00) – 17.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 299 decese (146 bărbați și 153 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 299 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 80 la categoria de vârstă 60-69 ani, 97 la categoria de vârstă 70-79 ani și 72 la categoria de vârstă peste 80 ani.
276 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 15 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenite în luna septembrie 2021, în județul Bihor. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 298 decese.
37 de copii la ATI
Din totalul de 299 de pacienți decedați, 271 erau nevaccinați și 28 vaccinați. Cei 28 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 27 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.901. Dintre acestea, 1.750 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 431 sunt minori, 394 fiind internați în secții și 37 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.997.204 teste RT-PCR și 3.902.275 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.638 de teste RT-PCR (8.297 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.341 la cerere) și 23.585 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 136.423 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 17.140 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.743 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 188 de persoane.
Nu mai există paturi la ATI
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, de asemenea, că, la nivel naţional, duminică, nu există niciun pat liber la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.
Duminică, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.618 paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19.
În Bucureşti, sunt avizate de către Direcţia de Sănătate Publică 336 de astfel de paturi ATI pentru pacienţii de COVID-19.
De asemenea, la nivel naţional, există o rezervă operaţională de 167 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
„1.739 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2”, a informat GCS.
Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a indicat GCS.
7.640 de apeluri la numărul unic de urgență 112
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.640 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 octombrie, 3.104 sancțiuni contravenționale, în valoare de 491.350 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.762 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franța, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 5 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 195 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria și unul în Nigeria, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Știrea se actualizează.