Criza Coronavirus: Consiliul Concurenței anchetează scumpirea măștilor medicale, iar eMag a cumpărat măști medicale cu 7 lei și le vinde cu 3 lei
”La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările. În acelaşi timp, însă, nu este normal că unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat. Că urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora”, a spus Bogdan Chiriţoiu.
Citește mai departe pe News.ro.
Tot ca reacție la scumpirea exagerată a măștilor medicale, eMag, cel mai important retailer online din România, a anunţat printr-un comunicat transmis către News.ro că a achiziționat măști medicale cu 7 lei bucata şi le va vinde cu 3 lei bucata, diferența de preț urmând să fie suportată de companie.
”În aceste condiţii, am văzut cu toţii o creştere foarte mare a preţurilor la aceste produse care erau vândute de selleri prin platforma marketplace şi am identificat câteva soluţii care să rezolve situaţia actuală, în beneficiul clienţilor. Dată fiind amploarea fără precedent a cererii pentru astfel de produse am identificat stocuri în România şi am cumpărat tot ce se putea găși în ţară, de la distribuitorii existenţi. Astfel, am achiziţionat măşti şi la preţul de 7 lei/bucata, însemnând 350 de lei setul de 50 de bucăţi, şi am decis să suportăm diferenţa de preţ în toată această perioadă astfel încât clienţii să le poată cumpăra la 3 lei bucata”, se precizează în comunicatul transmis.
Citește mai departe pe News.ro.