Criză de angajaţi în construcţii: e nevoie de 600.000 de muncitori, iar constructorii sunt dispuşi să crească salariile, dacă statul îi ajută

07 09. 2017
constructii_13124400

„Angajăm muncitori calificaţi în construcţii, în Germania. Salariu: 1700 de euro/lună + bonusuri. Program de nouă ore pe zi. Orele suplimentare sunt plătite cu 12 euro/ora”, aşa sună unul dintre sutele de anunţuri de recrutare a personalului calificat din domeniul construcţiilor. 

Atraşi de salariile mai mari, zeci de mii de români au plecat în ţări precum Germania, Spania, Marea Britanie sau Austria, în speranţa unui trai mai bun. Iar constructorilor le lipsesc zidari, sudori, instalatori şi chiar şi şoferi.

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii trage un semnal de alarmă. 

„Preconizăm că în urmatoarea perioadă, dacă se va intampla ceea ce zic guvernanţii, politicienii, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, şi dacă motorul privat functionează în continuare cum functionează acum, vor fi necesari aproximativ 600.000 de lucrători în domeniul construcţiilor. Pentru 2016, au fost declaraţi 377.000 de lucrători”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Cristian Erbaşu, preşedintele FPSC şi proprietarul Construcţii Erbaşu. 

Un angajat calificat câştigă la o firmă de construcţii un salariu mediu brut de 3.500 de lei, spune Călin Bichir, directorul general al Acvatot. 

„Pentru a atrage specialişti, putem face un efort să mărim acest nivel de salarizare, atâta timp cât există facilităţi. Totul este să reuşim să atragem munictori de calitate, pentru a mări productivitatea, şi în felul acesta vom putea mări salariile în mod substanţial. Dacă nu vom reusi să atragem această cateroie de muncitori şi vor veni muncitori mai puţin calificaţi, creşterile nu vor fi semnificative”, mai spune Bichir. 

Aceasta este şi una dintre soluţiile prezentate de Bichir, care este şi vicepreşedinte al FPSC, pentru a pune punct valului de muncitori care părăsesc ţara. Pentru a putea creşte salariile, constructorii vor o reducere a fiscalităţii în privinţa taxelor pe salarii peste anumite limite. 

Nu suntem naivi„, mai spune Bichir. „Sigur că nu vom reuşi să atagem toată comunitatea de români care este plecată la muncă în străinătate, însă mulţi dintre ei lucrează la negru sau în condiţii impropri. Vrem sprijinul guvernului în acest sens”, mai spune constructorul. 

A doua soluţie identificată de FPSC este cea a calificării tinerilor care termină liceul sau facultatea. Mulţi dintre tineri preferă somajul decât o calificare în domeniul construcţiilor. 

Cea de-a treia soluţie se referă la atragerea forţei de muncă din est. Nu doar în domeniul hotelier au fost aduşi muncitori din ţări exostice pentru noi, ci şi în construcţii. „În condiţiile în are Guvernul va demara programul de investiţii, pentru că aici e motorul economic, vom avea nevoie şi de anumite facilităţi pentru a atrage forţă de muncă din Republica Moldova, Bulgaria şi de ce nu, din Asia„, mai spune directorul general ala Acvatot. 

Bog’Art aduce 100 de vietnamezi

Una dintre cele mai mari companii de construcţii din România, Bog’Art, va aduce 100 de muncitori din Vietnam. 

„Testăm şi această posibilitate. Este o soluţie pentru a acoperi acest deficit. Dacă analizăm la nivelul întregii ţări, cred că avem un deficit de aproape 30%. Alergăm toţi înnebuniţi să angajăm, iar tendinţa de creştere a salariilor este clară de la o zi la alta. Dacă azi discutăm de un salariul mediu brut de 4 euro/oră, tendinţa e sa crească spre 7-8 euro/oră, pentru un muncitor calificat„, spune Sorin Greu, directorul general al Bog’Art. 

Constructorul are aproape 500 de angajaţi, iar pe toate şantierele proiectelor câştigate la licitaţie, lucrează circa 1.800 – 2.000 de muncitori.