Criză de supraproducție de cacao în Coasta de Fildeș, după ce a încercat forțeze marii producători de ciocolată să crească prețurile de achiziție
La mai puţin de doi ani după ce Coasta de Fildeş s-a aliat cu ţara vecină Ghana pentru a forţa producătorii de ciocolată precum Hershey Co. şi Nestle SA să plătească mai mult pentru boabele de cacao, încercarea celor două ţări de a dobândi un control mai mare asupra preţurilor s-a întors împotriva lor. Cumpărătorii refuză să plătească mai mult, boabele de cacao nevândute se adună în depozite iar fermierii sunt disperaţi şi cer autorităţilor să ia măsuri.
„Avem probleme cu boabele de cacao care se acumulează. A fost dificil să ne hrănim copiii”, spune Baba Kampe, un fermier de 45 de ani care alături de alţi fermieri a pichetat luni birourile autorităţii de reglementare.
Obiectivul autorităţilor din Coasta de Fildeş şi Ghana a fost acela de a percepe de la industria ciocolatei o primă de 400 de dolari pentru o tonă de boabe de cacao, în ideea de a creşte veniturile fermierilor din cele două ţări din Vestul Africii. Însă pentru mulţi traderi, procesatori şi fabricanţi de ciocolată a fost mai degrabă o încercare de tip OPEC de majorare a preţurilor care nu a avut însă datele fundamentele care au asigurat succesul cartelului producătorilor de petrol.
Rezultatul este că acum fermierii sunt cei care suferă. Coasta de Fildeş şi Ghana, responsabile pentru aproape 70% din livrările mondiale de boabe de cacao, au majorat producţia tocmai când pandemia a obligat introducerea în carantină a oraşelor din întreaga lume, ceea ce a afectat cererea de ciocolată. Cultivatorii de boabe de cacao nu pot să îşi vândă recolta şi nici nu au o modalitate de a o stoca. Intermediarii plătesc mai puţin decât preţul minim impus de guvern iar Coasta de Fildeş a fost nevoită să ofere reduceri semnificative de preţ pentru a putea scăpa de o parte din recoltă.
„Fermierii s-au săturat de întreaga situaţie pentru că le-a fost promisă o utopie care nu avea la bază date economice solide. Asta nu îi ajută pe fermieri, îi afectează”, spune Jonathan Parkman, analist la Marex Spectron Group Ltd.
Ciocolata este un produs de lux a cărei piaţă se bazează în bună măsură pe cumpărarea pentru cadouri, fie pe achiziţiile spontane. Însă în condiţiile în care mulţi consumatori îşi fac cumpărăturile online în perioada pandemiei, consumatorii nu mai cumpără şi un baton de ciocolată înainte de a ajunge la casa de marcat. În plus, nu mai cumpără nici bomboanele de ciocolată pe care în mod normal le făceau cadou de Crăciun şi Ziua Îndrăgostiţilor.
Aceasta a creat un surplus global de boabe de cacao care a pus Coasta de Fildeş într-o situaţie dificilă de a vinde ceea ce este acum cea mai scumpă cacao din lume. Ghana este într-o situaţie uşor mai bună pentru că mulţi producători europeni de ciocolată au nevoie în continuare de boabele de cacao de cea mai bună calitate pentru produsele lor premium.
Cacaoa este responsabilă pentru 8% din economia Coastei de Fildeş. Situaţia este atât de gravă încât autoritatea de reglementare, Le Conseil du Cafe Cacao, CCC, analizează o serie de măsuri drastice precum achiziţionarea a 50.000 de tone de boabe şi întârzierea comercializării a aproximativ două treimi din boabele de cacao nevândute, sau aproximativ 200.000 de tone, până în luna aprilie.
Însă producătorii de ciocolată şi procesatorii de cacao încearcă şi ei să îşi reducă costurile. De exemplu, anul trecut Hershey a achiziţionat cantităţi mari de boabe de cacao de pe piaţa futures din New York, unde cotaţiile au fost mai mici decât pe piaţa fizică. Compania americană a dezminţit că încearcă să evite prima solicitată de ţările producătoare din Vestul Africii, denumită Living Income Differential.
Potrivit unor traderi din apropierea acestui dosar, recent Coasta de Fildeş a fost nevoită să vândă boabe de cacao cu o reducere semnificativă de preţ. Chiar dacă Living Income Differential a rămas în continuare în vigoare, o primă plătită pentru boabele de calitate a fost înlocuită cu un discount de până la 205 dolari pe tonă.
„Se poate spune că LID este deja mort”, spune Jonathan Parkman.
Însă chiar şi înainte ca pandemia de coronavirus să perturbe pieţele mondiale, experţii au avertizat că încercarea autorităţilor din Coasta de Fildeş şi Ghana este sortită eşecului pentru că preţurile mai mari vor conduce la supraproducţie.