Criza demografică în România: Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ şi în luna august a acestui an
În august 2022 s-a înregistrat naşterea a 18.148 de copii, cu 2.934 mai mulţi decât în luna iulie 2022. Numărul deceselor înregistrate în luna august 2022 a fost de 23.144 (12.163 bărbaţi şi 10.981 femei), cu 2.957 de decese (1.599 bărbaţi şi 1.358 femei) mai multe decât în luna iulie 2022, scrie Agerpres.
Potrivit INS, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna august 2022, a fost de 75 copii, în scădere cu 5 faţă de luna iulie 2022.
„În anul 2020, numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei Covid-19, în luna octombrie 2021, s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, iar în ultimele două luni s-a înregistrat un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta; în luna februarie 2022 se observă o creştere a numărului de decese, în perioada martie-iunie 2022 se revine la un trend descrescător, iar în lunile iulie-august se înregistrează o creştere a numărului de decese faţă de lunile precedente”, subliniază INS în comunicat.
În luna august 2022, 67,6% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 9.923 decese, reprezentând 42,9%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5.711 decese, reprezentând 24,7% la persoanele de 70-79 ani şi 4.064 decese reprezentând 17,6% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 20-29 ani (99 decese), 0-4 ani (94 decese) şi 5-19 ani (82 decese).
După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna august 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (12.385 persoane, reprezentând 53,5%); tumorile (4.099 persoane, reprezentând 17,7%); bolile aparatului respirator (2.516 persoane, reprezentând 10,9%).
„Sporul natural s-a menţinut negativ (-4.996) în luna august 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii”, menţionează INS.
Potrivit sursei citate, în luna august 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 19.258 căsătorii, cu 1.478 mai multe decât în luna iulie 2022.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.054 în luna august 2022, cu 219 mai multe decât în luna iulie 2022.
INS precizează că numărul născuţilor-vii înregistrat în luna august 2022 a fost mai mare cu 2.590 comparativ cu aceeaşi lună din 2021. Sporul natural a fost negativ atât în luna august 2022 (-4.996 persoane), cât şi în luna august 2021 (-5.101 persoane).
Numărul persoanelor care au decedat în luna august 2022 a fost cu 2.485 mai mare faţă de luna august 2021.
„După primele trei cauze principale de deces, în luna august 2022 faţă de luna august 2021, s-au înregistrat cu 1.165 mai multe decese din cauza bolilor aparatului circulator, cu 128 decese mai multe având cauză principală tumorile şi cu 900 decese mai multe din cauza bolilor aparatului respirator. Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în luna august 2022 decât cel înregistrat în luna august 2021”, arată INS.
În luna august 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.921 persoane (6.156 bărbaţi şi 5.765 femei), iar în mediul rural decesul a 11.223 persoane (6.007 bărbaţi şi 5.216 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.519 persoane (678 bărbaţi şi 841 femei) în mediul urban şi cu 966 persoane (629 bărbaţi şi 337 femei) în mediul rural.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna august 2022, cu 1.371 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna august 2022 s-au pronunţat cu 547 divorţuri mai multe decât în luna august 2021.
„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie, august şi decembrie 2021 fiind singurele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, iar luna octombrie a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese”, se menţionează în comunicat.
În perioada ianuarie-august 2022 s-a înregistrat o scădere a numărului de decese, cu excepţia lunilor februarie şi august 2022 când numărul deceselor a crescut faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent. Datele pentru lunile anului 2021 sunt definitive, iar datele pentru lunile anului 2022 sunt provizorii.
În cazul născuţilor-vii, în perioada ianuarie 2020 – august 2022 numărul născuţilor-vii a scăzut lunar faţă de aceeaşi lună din anul precedent, luna august 2022 fiind prima lună în care s-a înregistrat o creştere a numărului de născuţi-vii faţă de luna august 2021.
Potrivit sursei citate, în cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar luna noiembrie, când s-a înregistrat o scădere a numărului de căsătorii faţă de luna noiembrie 2020.
În lunile februarie, aprilie, mai şi iunie din anul 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar lunile ianuarie, martie, iulie şi august din 2022 au înregistrat scăderi ale numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni ale anului 2021.