Criza din Grecia: BCE vrea ca noul Guvern să ajungă rapid la un acord cu creditorii

Economica.net
08 01. 2015
grecia__bani__euro__foarfeca_40873000_26007500_29588600_77642700

Premierul grec, Antonis Samaras, a propus organizarea de alegeri anticipate pentru 25 ianuarie, după eşecul Parlamentului în alegerea unui preşedinte al ţării în al treilea tur de scrutin, ceea ce a atras după sine dizolvarea Parlamentului. Alegerile legislative anticipate care ar putea aduce la putere partidul de stânga Syriza – care se opune politicii de austeritate – reprezintă o perspectivă care îi îngrijorează pe finanţatorii internaţionali ai ţării, scrie Agerpres.

‘BCE a trimis ieri un semnal clar şi precis Atenei prin guvernatorul Băncii centrale a Greciei, Yannis Stournaras, în care un acord cu partenerii europeni imediat după alegeri astfel încât accesul băncilor la lichiditate să poată continua ‘ susţine Kathimerini.

În luna noiembrie a anului trecut, finanţarea oferită de BCE pentru băncile greceşti a crescut cu 2,3% până la 44,85 miliarde de euro. Băncile greceşti şi-au redus expunerea dar depind în continuare de finanţarea BCE pentru lichiditate.

Citând un oficial din interiorul Băncii centrale a Greciei, Kathimerini susţine că BCE va permite băncilor greceşti să aibă acces la finanţarea sa atât timp cât Atena rămâne în cadrul programului de asistenţă şi continuă să-şi îndeplinească obligaţiile. ‘În ceea ce priveşte viitoarele alegeri, BCE nu ţine partea nimănui dar vrea ca indiferent de rezultat să fie format în scurt timp un Guvern care să încheie negocierile cu troika’, susţine Kathimerini.

Pachetul în valoare de 240 de miliarde de euro convenit de Grecia cu zona euro şi FMI a început în luna mai 2010 şi în cazul programului cu UE va expira la data de 31 decembrie 2014 în timp ce programul cu FMI va continua până în 2016. La începutul lunii decembrie 2014 Eurogrupul a decis să prelungească, pentru două luni, programul de asistenţă convenit cu Grecia deoarece creditorii internaţionali nu pot finaliza analiza conturilor Greciei până la data de 31 decembrie