Criza din Grecia şi ramificaţiile ei. Bancherii suedezi au ajuns la măsuri extreme

Criza din Grecia i-a împins la măsuri extreme pe bancherii suedezi. Banca naţională a Suediei a coborât dobânda de politică monetară la minus 0,35%, o premieră istorică, şi a extins cu 45 de miliarde de coroane (4,8 miliarde de euro) programul de relaxare cantitativă lansat la începutul acestui an.
Economica.net - joi, 02 iul. 2015, 08:49
Criza din Grecia şi ramificaţiile ei. Bancherii suedezi au ajuns la măsuri extreme

Dobânda cheie a fost redusă de la minius 0,25% la minus 0,35%, a anunţat joi banca centrală suedeză, Riksbank, într-un comunicat citat de Bloomberg.

Criza din Grecia i-a băgat în ceaţă pe supraveghetorii sistemului bancar din Suedia, care recunosc că nu pot anticipa consecinţele evenimentelor din zona euro.

„Incertitudinea externă a crescut, iar consecinţele situaţiei din Grecia sunt dificil de evaluat. De la decizia de dobândă din aprilie, coroana s-a întărit peste aprecierea prognozată de Riksbank, iar evoluţia cursului de schimb rămâne un risc pentru inflaţie”, avertizează banca centrală a Suediei.

De la începutul acestui an, Suedia a lansat măsuri fără precedent pentru protejarea celei mai mari economii nordice de şocurile externe şi pentru combaterea deflaţiei. Relaxarea cantitativă lansată de Banca Centrală Europeană (BCE) în zona euro şi incertitudinea din jurul Greciei au forţat banca centrală de la Stockholm să coboare dobânda de politică monetară în teritoriu negativ şi să lanseze propriul program de achiziţii de obligaţiuni din piaţă pentru creşterea lichidităţii. Inflaţia scăzută persistă în Suedia încă de la sfârşitul anului 2012, trecând chiar pe minus. În ultimele două luni însă, inflaţia a revenit.

Cu toate acestea, coroana suedeză s-a apreciat cu peste 2% faţă de euro în acest an, ameninţând competitivitatea exporturilor din Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...