Criza din Iran: Washingtonul se declară „profund dezamăgit” de mecanismul european anti-sancţiuni

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, s-a arătat marţi "deranjat şi profund dezamăgit" de anunţul privind un mecanism european menit să permită ţărilor şi companiilor străine să scape de sancţiunile Statelor Unite contra Iranului, transmite AFP.
Economica.net - mie, 26 sept. 2018, 05:37
Criza din Iran: Washingtonul se declară

Acest mecanism a fost devoalat luni seara de către UE la finalul unei reuniuni cu Iranul, China şi Rusia, cu prilejul Adunării Generale a ONU de la New York.

„Este una din măsurile cele mai contraproductive care pot fi imaginate pentru pacea şi securitatea din regiune”, a protestat secretarul de Stat american, care a acuzat Uniunea Europeană de „consolidare a statutului Iranului de prim stat susţinător al terorismului”.

„Îmi imaginez că ayatollahii corupţi şi gardienii revoluţiei”, unitate de elită a Republicii Islamice, „au râs bine în această dimineaţă” auzind anunţul european, a adăugat el.

Europenii vor crea o entitate specifică pentru a putea continua relaţiile comerciale cu Iranul, în special achiziţia de petrol, şi a scăpa astfel de sancţiunile americane, a anunţat luni seară la ONU şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini.

„Concret, statele membre al Uniunii Europene vor instaura o entitate juridică pentru a facilita tranzacţiile financiare legale cu Iranul”, a declarat Federica Mogherini la finalul unei reuniuni consacrate salvării acordului nuclear iranian din 2015 după retragerea Statelor Unite din acest text în mai.

„Aceasta va permite companiilor europene să continue relaţiile comerciale cu Iranul conform dreptului european şi ar putea fi deschisă altor parteneri din lume”, a adăugat ea într-o declaraţie citită în comun cu ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif.

Preşedintele american, Donald Trump, s-a retras în mai din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică şi, în paralel, să îl scoată din izolarea economică prin ridicarea sancţiunilor care îl strangulau.

Între timp, Washingtonul a restabilit o serie de sancţiuni grele vizând, de asemenea, întreprinderile sau ţările străine care continuă să facă afaceri cu Republica Islamică.

La 4 noiembrie, un nou val de sancţiuni va lovi direct exporturile iraniene de petrol şi operaţiunile bancare cu această ţară care se va trezi astfel deconectată de la circuitele financiare internaţionale.

Noile canale de plată trebuie „să asigure actorii economici care au un comerţ legal cu Iranul”, a subliniat în faţa presei Federica Mogherini.

Este vorba despre păstrarea beneficiilor economice aşteptate de Iran în schimbul rămânerii în acord şi renunţării la un program nuclear militar, a explicat şefa diplomaţiei europene.

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a acuzat marţi Statele Unite că vor să „răstoarne” regimul de la Teheran în ciuda propunerilor de dialog avansate şi a calificat drept „terorism economic” restabilirea sancţiunilor de către Washington.

În faţa Adunării Generale a ONU de la New York, preşedintele iranian a calificat „absurdă” poziţia lui Donald Trump care a chemat lumea un pic mai înainte, de la aceeaşi tribună, să izoleze regimul iranian „corupt”.

Securitatea nu poate fi „jucăria” politicii interne americane, a insistat Rohani.

„Este paradoxal că SUA nici măcar nu caută să-şi ascundă planul lor menit să răstoarne chiar guvernul pe care îl invită la discuţii „, a declarat Rohani.

Preşedintele american Donald Trump a lansat marţi, de la tribuna Naţiunilor Unite, un apel către comunitatea internaţională pentru a ‘izola regimul iranian’, denunţând ‘dictatura coruptă’ aflată la putere la Teheran, transmit AFP şi Reuters.

”Noi nu putem permite principalului susţinător al terorismului din lume să posede armele cele mai periculoase de pe planetă, să ameninţe America” sau Israelul, a subliniat Trump în discursul său din cadrul sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, ce are loc la New York.

”Liderii Iranului seamănă haos, moarte şi distrugere. Ei nu îşi respectă vecinii şi frontierele sau drepturile suverane ale ţărilor. Cerem tuturor ţărilor să izoleze regimul iranian atât timp cât agresiunea din partea sa continuă şi să susţină poporul iranian”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

După ce în luna august SUA au reinstituit un prim set de sancţiuni împotriva Iranului, Trump a confirmat acum că al doilea set de sancţiuni va fi aplicat din noiembrie şi a cerut din nou celorlalte state să nu se mai bazeze pe importurile de petrol iranian.

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...