Criza din Taiwan – O delegaţie a Congresului SUA a sosit în Taipei la câteva zile după vizita lui Pelosi

Cinci parlamentari americani au sosit duminică la Taipei într-o vizită surpriză, pe fondul escaladării tensiunilor în strâmtoarea Taiwan, după o călătorie efectuată la începutul acestei luni de Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, informează DPA.
AGERPRES - D, 14 aug. 2022, 16:42
Criza din Taiwan - O delegaţie a Congresului SUA a sosit în Taipei la câteva zile după vizita lui Pelosi

Potrivit Institutului American din Taiwan (AIT), care acţionează ca ambasadă de facto a SUA, vizita de două zile face parte dintr-o călătorie mai amplă în regiunea Indo-Pacific. Discuţiile urmează să se concentreze, printre altele, asupra securităţii regionale, comerţului şi investiţiilor, scrie Agerpres.

Ministerul taiwanez de externe a salutat vizita, precizând că delegaţia se va întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen şi cu ministrul de externe Joseph Wu.

Delegaţia parlamentară americană reprezintă atât Partidul Republican, cât şi Partidul Democrat şi este formată din Ed Markey, senator, şi John Garamendi, Alan Lowenthal, Don Beyer şi Aumua Amata Coleman Radewagen, membri ai Camerei Reprezentanţilor.

China a sporit presiunea asupra Taiwanului, atât din punct de vedere militar, cât şi economic, după o vizită de 19 ore a lui Pelosi la Taipei, pe 2-3 august.

Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră că insula face parte din teritoriul său. În 1979, Washingtonul a întrerupt în mod oficial legăturile diplomatice cu Taipei şi a stabilit relaţii cu Beijingul, scrie DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Putin pregăteşte un recensământ al străinilor din Rusia. Un an pentru înființarea unui registru de stat al cetăţenilor străini care locuiesc, vin sau pleacă din Federaţia Rusă
Putin pregăteşte un recensământ al străinilor din Rusia. Un an pentru înființarea unui registru de stat al cetăţenilor ...
Putin a instruit Ministerul de Interne rus "să garanteze, până la 30 iunie 2026, crearea instrumentului informatic de stat 'Profilul digital al cetăţeanului străin', care să conţină......
Trump vrea ca SUA să fie mai puternice în Africa. Întâlnire cu cinci ţări africane bogate în resurse minerale, în încercarea de a contracara Rusia şi China
Trump vrea ca SUA să fie mai puternice în Africa. Întâlnire cu cinci ţări africane bogate în resurse minerale, în ...
Preşedintele american Donald Trump a reunit miercuri la Casa Albă cinci preşedinţi de state africane bogate în resurse ...
Autostrada Moldovei A7: Mâine se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de UMB – DRDP Buzău
Autostrada Moldovei A7: Mâine se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de UMB – DRDP Buzău
Vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 12:00, circulația rutieră va fi oficial deschisă pe podul peste râul Buzău, ...
Premieră: Soarele a fost prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, luna trecută
Premieră: Soarele a fost prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, luna trecută
Energia solară a devenit pentru prima data, în iunie, prima sursă de electricitate din Uniunea Europeană, depășind ...