Criza din Ucraina: „Nicio veste bună încă”, ruşii pun „condiţii inacceptabile”, spune Poroşenko

Nu există 'nicio veste bună încă' în privinţa negocierilor de la Minsk, unde preşedinţii ucrainean, Petro Poroşenko, rus, Vladimir Putin, francez, Francois Hollande, şi cancelarul german Angela Merkel au încercat să se pună de acord asupra unui plan de pace în Ucraina, a declarat joi dimineaţă pentru agenţia de presă France Presse şeful statului ucrainean.
Economica.net - J, 12 feb. 2015, 08:01
Criza din Ucraina:

‘Din păcate, nu există nicio veste bună încă. Pentru moment, nicio veste. Speranţă mai există încă’, a explicat el, adăugând că unele ‘condiţii’ puse de partea rusă ‘sunt inacceptabile’ pentru ţara sa. ‘Angela Merkel şi preşedintele Francois Hollande ne ajută mult’, a spus Poroşenko, estimând că ‘situaţia este foarte dificilă’.

Pe de altă parte, potrivit TASS, preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul german Angela Merkel poartă o discuţie separată cu liderul rus Vladimir Putin, după ce acesta a ieşit din sala de negocieri la capătul unui maraton diplomatic de aproape 14 ore, care a început miercuri după-amiază. În acest timp, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko se află într-o altă încăpere al Palatului Independenţei din Minsk, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...