Criză energetică în Germania: Cancelarul întreprinde vizite oficiale în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar
Cancelarul, ce va fi însoţit de o delegaţie de înalţi reprezentanţi din mai multe sectoare economice, se va deplasa succesiv în Arabia Saudită sâmbătă, apoi duminică în Emiratele Arabe Unite şi în Qatar, înainte de a reveni duminică seara la Berlin, a detaliat Steffen Hebestreit în timpul unei conferinţe de presă, scrie Agerpres.
Purtătorul de cuvânt nu a detaliat în acest stadiu care vor fi marile teme ale discuţiilor, însă criza energetică provocată de războiul rus în Ucraina ar urma să se numere printre ele. „M-ar mira dacă în special acest subiect nu va fi discutat”, a spus el.
În Arabia Saudită, al doilea cel mai mare producător de petrol din lume după SUA, Scholz ar urma să aibă o întrevedere cu regele Salman „dacă sănătatea sa îi va permite”, precum şi cu prinţul moştenitor şi liderul de facto al regatului, Mohammed bin Salman, supranumit „MBS”, care a fost desemnat de SUA drept cel care a comandat asasinarea, în 2018, a jurnalistului saudit critic la adresa puterii, Jamal Khashoggi.
De atunci, „MBS” este în curs de reabilitare pe scena internaţională. El l-a primit pe preşedintele american Joe Biden la mijlocul lui iulie şi a întreprins o vizită în Franţa la sfârşitul aceleiaşi luni, pentru o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
„Uciderea lui Khashoggi va juca în mod sigur un rol în discuţiile” cu Scholz, a dat asigurări purtătorul său de cuvânt.
Duminică, Olaf Scholz va avea o întrevedere cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed, iar după-amiază – cu emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani.
În martie, ministrul german al economiei, Robert Habeck, s-a deplasat deja în Qatar şi în Emirate, în încercarea de a găsi alternative la gazul rusesc, de care Germania depindea în proporţie de 55% înainte de războiul din Ucraina.
După suspendarea livrărilor ruse, situaţia privind aprovizionarea cu acest combustibil fosil „va fi extrem de tensionată în lunile ce vor urma”, a avertizat luni Banca Centrală a Germaniei, Bundesbank, care a atenţionat şi împotriva unei probabile recesiuni a primei economii europene.