Criza euro: convergenţă puternică de idei puternică între Monti şi Hollande

Discuţiile ce au avut loc la Roma între şeful guvernului italian Mario Monti şi preşedintele francez François Hollande au condus la o 'convergenţă de puncte de vedere foarte puternică' între cele două ţări, a declarat joi Mario Monti, informează AFP.
Economica.net - J, 14 iun. 2012, 18:11
Criza euro: convergenţă puternică de idei puternică între Monti şi Hollande

Cei doi lideri au apreciat ‘pozitiv’ tot ce a fost făcut până în prezent în contextul crizei, dar ‘progresele importante inclusiv în guvernarea zonei euro nu sunt suficiente pentru a pune la adăpost euro de turbulenţele de pe pieţe’, a adăugat Mario Monti în faţa presei.

‘Trebuie să acţionăm pentru a întări punctele care în prezent sunt slabe în sistem’, a subliniat premierul italian. El a menţionat în acelaşi timp că a împărtăşit cu preşedintele francez ideea ‘unei atenţii mai mari acordate creşterii economice, ceea ce nu înseamnă renunţarea sau o atenţie mai mică acordată disciplinei bugetare’.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia a început o campanie de informare în străinătate pentru a descuraja migrația clandestină în UE prin Belarus
Polonia a început o campanie de informare în străinătate pentru a descuraja migrația clandestină în UE prin Belarus
Polonia a anunţat vineri lansarea unei campanii de informare în străinătate pentru a descuraja migranţii clandestini să încerce să intre în Uniunea Europeană prin traversarea frontierei......
1 leu pentru fiecare ambalaj SGR dus la reciclat, de mâine. Ce lanț de magazine are promoția
1 leu pentru fiecare ambalaj SGR dus la reciclat, de mâine. Ce lanț de magazine are promoția
Kaufland România desfășoară, în perioada 31 mai - 03 iunie, cea de-a treia ediție a campaniei care încurajează colectarea ...
ANPC a luat la control modul în care s-au vândut biletele la concertul Metallica de la anul. Peste 100 de plângeri au fost depuse și mai vin
ANPC a luat la control modul în care s-au vândut biletele la concertul Metallica de la anul. Peste 100 de plângeri au ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a anunțat astăzi că până acum a primit un număr de 108 reclamaţii ...
Cod portocaliu de averse torențiale în București până la 20:15
Cod portocaliu de averse torențiale în București până la 20:15
Capitala se află vineri seara, până la ora 20:15, sub Cod portocaliu de averse torenţiale, potrivit unei avertizări ...