Criza europenă loveşte grav în industria navală. Cum supravieţuiesc şantierele româneşti
În luna decembrie, de la şantierul naval Severnav de la Trobeta Turnu Severin va pleca către Olanda, la firma Rensen Driessen Schipbuilding, o navă tanc şi LPG în valoare de aproximatv 1,2 milioane de euro. Este una dintre comenzile importante pe care compania cu o istorie de peste 150 de ani o are în derulare şi care va oferi şi anul acesta un echilibru financiar producătorului greu încercat în ultimii doi ani. Pe şantier se lucrează în mod normal, pentru că Severnav a reuşit să continue colabărările cu partenerii tradiţionali, iar pentru următoarea perioadă se anunţă chiar noi contracte. Nu mai este însă forfota de acum trei ani când societatea avea în jur de 2000 de salariaţi. Acum mai sunt doar 500. „În momentul de faţă avem trei nave pe flux, iar pentru alte două suntem în negocieri cu partenerul nostru tradiţional, compania Rensen Driessen Schipbuilding din Olanda. Este vorba despre un contract de aproximativ 3 milioane de euro pentru tancuri şi lpg-uri”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Grigore Borintiş, directorul economic al Severnav. Acesta îşi pune speranţa şi într-un alt contract de patru nave în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, care este în negocieri. „Este vorba despre un client cu care am coloborat în ultimii ani şi care a revenit la noi. Sperăm să finalizăm negocierile în luna noiembrie”, mai spune directorul Severnav.
Afaceri în scădere
Pentru anul acesta, oficialul Severnav estimează afaceri în valoare de aproximativ 12 milioane de euro, faţă de 40 de milioane cât au raportat anul trecut. „Anul trecut am construit o navă maritimă de 4.500 de tone,în valoare de 15 milioane de euro pe care am construit-o în 16 luni. De asemenea, datorită crizei financiare, băncile din străinătate nu au mai finanţat achiziţiile de nave, iar clienţii au preferat să construiască pe pieţe mai ieftine, ca de exemplu în China. Acolo numai pe manoperă se oferă 150 de dolari pe lună, în timp ce la noi pe mai puţin de 400-500 de euro nu mai lucrează nimeni”, explică Borintiş motivele pentru care cifra de afaceri ese în scădere. Acesta mai povesteşte că la Turnu Severin se fac doar corpuri de nave, urmând să fie armate şi echipate în străinătate.
Totuşi pe profit
În prima jumătate a acestui an, compania a raportat o cifră de afaceri de 26,4 milioane de lei, faţă de 47,2 milioane de lei în perioada similară a anului trecut şi a reuşit să încaseze mai mult decât au cheltuit. Profitul net a fost în această perioadă de aproximativ 283.000 de lei, faţă de 1,9 milioane de lei în prima jumătate a anului trecut. „Cu profitabilitatea suntem la limită anul acesta. A trebuit să ne uităm la fiecare leu pe care îl cheltuim, mai ales din cauza discrepanţei care a apărut între cerere şi ofertă. Multe şantiere au rămas fără contracte şi au redus mult preţurile pentru a atrage clienţi. Totuşi, sperăm la un profit anual de 500.000 de lei, în contextul în care în septembrie am avut un profit de 938.000 de lei”, ne-a mai declarat directorul companiei.
Sprijin de la Eximbank
Afacerile Severnav sunt susţinute şi de finanţari şi garanţii din partea băncilor, în contextul în care este vorba despre construcţii cu ciclu lung de fabricaţie. „Pentru toate contractele noastre este nevoie de garanţii şi credite. Fiind vorba de construcţii cu ciclu lung de fabricaţie se apelează la bancă pentru a putea construi”, explică Borintiş, potrivit căruia societatea va apela la sprijinul EximBank şi pentru contractele aflate acum în negocieri. „EximBank s-a implicat foarte mult şi ne-a sprijinit enorm în activitate”, mai spune directorul Severnav.
Ultimul ajutor ptimit de la EximBank a fost un plafon multiprodus în valoare de 3,15 milioane de euro. Compania a mai accesat un credit de aproximativ un milion de euro pentru execuţia unui contract comercial şi o scrisoare de garanţie bancară în valoare de 277.000 de euroîn scopul garantării restituirii avansului plătit de International Finance management SA din Elveţia. De asemenea, în ianuarie, Severnav a accesat de la EximBank un credit în valoare de 870.000 d euro pentru execuţia unui contract comercial cu compania olandeză Rensen Driessen Shipbuilding, o scrisoare de garanţie bancară în valoare de 100.000 de euro în scopul garantării restituirii avansului plătit de Rensen şi un alt credit de 850.000 de euro destinat plăţii obligaţiilor restante către bugetul statului.
Menţionăm căm orice societate comerciala care doreşte să contracteze un credit de la o bancă comercială şi care nu dispune de garanţii suficiente poate aplica pentru o garanţie de stat din partea EximBank. Banca oferă o multitudine de garanţii, plecând de la cele de export, cele pentru firme care încearcă să acceseze un credit sau pentru IMM-uri. De asemenea, banca a simplificat procedura de acordare a garanţiilor de stat de până la 1,5 milioane de euro, astfel încât perioada de răspuns a EximBank s-a redus la 10 zile, faţă de o lună cât dura anterior.