Criza gazelor în Europa. Unitatea UE este în joc, statele membre încearcă să depăşească impasul provocat de plafonarea preţurilor – analiză Reuters
Miniştrii europeni ai Energiei se reunesc la Bruxelles, în încercarea de a aproba plafonarea propusă luna trecută de Comisia Europeană, dar ţările rămân divizate în privinţa planului. Executivul comunitar a propus plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare, scrie Agerpres.
„Probabil niciunul dintre statele membre nu este încântat de propunerea pe care o discutăm”, a declarat pentru Reuters un diplomat UE, care a descris plafonarea preţului gazelor naturale ca „unul dintre cele mai complicate şi dificile dosare”.
Ţări ca Belgia, Polonia şi Italia susţin că o plafonare este necesară pentru ca economiile să nu fie afectate masiv de preţul ridicat al energiei. De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de state membre UE, care include Germania, Ţările de Jos şi Austria, care susţin că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.
Alţi diplomaţi UE spun că nu sunt siguri că se va ajunge marţi la un acord. O opţiune ar fi continuarea discuţiilor la summitul liderilor UE de joi, apoi o aprobare a plafonului la reuniunea de săptămâna viitoare a miniştrilor europeni ai Energiei.
Orice acord trebuie să specifice detaliile tehnice, inclusiv cât de ridicată este limita de preţ, la care contracte de gaze de va aplica, şi posibilitatea ca UE să suspende imediat plafonul dacă apar consecinţe neprevăzute.
„Ne îndreptăm în direcţia corectă dar nu am ajuns încă acolo”, susţine un alt diplomat UE.
Conform datelor Reuters, câteva state membre UE, inclusiv România, Belgia, Italia, Polonia şi Slovenia, fac presiuni pentru o plafonare „semnificativ” mai scăzută a preţului gazelor naturale la nivelul UE.
12 din cele 27 state membre UE au distribuit un document, consultat de Reuters, în care cer ca plafonarea preţului să fie „semnificativ” mai scăzută decât cel mai recent compromis negociat de ţările blocului comunitar.
„Textul nu a ajuns suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător”, se arată în documentul susţinut de România, Belgia, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi Slovacia.
Cea mai recentă propunere, consultată de Reuters, prevede o plafonare dacă preţurile depăşesc 220 de euro/Megawatt oră timp de cinci zile, la cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare de la hub-ul TTF de la Amsterdam (unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa) şi atunci când preţurile sunt mai mari cu 35 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate.
Este un nivel mai scăzut decât limita de 275 de euro/Megawatt oră propusă de Comisia Europeană, dar cele 12 state membre UE spun că încă nu este suficient de scăzut.