Criza gazelor: Negocierile Rusia-Ucraina-UE vor fi reluate duminică seara la Kiev – Naftogaz

Negocierile cruciale în problema gazelor dintre Rusia şi Ucraina, cu medierea UE, vor fi reluate duminică la Kiev, la ora 19,00 (16,00 GMT), a anunţat un purtător de cuvânt al companiei ucrainene Naftogaz.
Economica.net - Dum, 15 iun. 2014, 11:33
Criza gazelor: Negocierile Rusia-Ucraina-UE vor fi reluate duminică seara la Kiev - Naftogaz

‘Negocierile au fost fixate pentru ora 19,00. Negociatorii vor fi aceiaşi’, a declarat Aliona Osmolovska, potrivit AFP.

Ministrul ucrainean al energiei, Iuri Prodan, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, au demarat sâmbătă la Kiev negocieri în încercarea de a soluţionarea diferendul dintre Moscova şi Kiev cu privire la livrările de gaze naturale ruseşti pentru Ucraina. Discuţiile de sâmbătă s-au încheiat însă fără rezultat.

Negocierile de la Kiev survin după eşecul reuniunii de miercuri de la Bruxelles, la care Ucraina a refuzat oferta Rusiei privind un preţ de 385 de dolari pentru mia de metri cubi, ceea ce ar însemna o reducere a tarifului cu 100 de dolari. Guvernul de la Kiev s-a arătat dispus să achite doar tariful de 268 de dolari, aplicat până anul trecut în luna decembrie.

Un alt punct de divergenţă între Moscova şi Kiev îl constituie datoriile acumulate de Ucraina pentru livrările de gaze. Moscova a cerut în mod ultimativ Kievului să achite până luni, 16 iunie, 1,95 de miliarde de dolari, plus alte 1,85 de miliarde de dolari până la data de 26 iunie, ameninţând că, în caz contrar, livrările de gaze vor fi sistate.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...