Criza gazelor – UE cere statelor membre să ajungă la un compromis pentru deblocarea acordului privind plafonarea preţurilor
„Toată lumea trebuie să arate o anumită flexibilitate şi să poată face propuneri de compromis. Deci mă aştept ca miniştrii să aibă discuţii extrem de constructive, prin care să ajungem într-adevăr la o soluţie, cu cel mai amplu sprijin posibil în rândul ţărilor membre UE”, a afirmat oficialul la sosirea la reuniunea miniştrilor europeni ai Energiei de la Bruxelles, scrie Agerpres.
Executivul comunitar a propus plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.