Criza imigraţiei, pentru cǎ este vorba de o crizǎ în mǎsura în care Europa nu a fost pregǎtitǎ în faţa fenomenului, pune din nou în evidenţa existenţa a douǎ Europe la nivelul mentalitǎţilor şi a viziunii asupra a ceea ce ar trebui sǎ fie casa comunǎ europeanǎ. Românilor li se pare normal sǎ plece la lucru în Portugalia, Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, ba chiar şi în Israel sau în ţǎrile din Golf. Sunt ei însǎ pregǎtiţi sǎ primeascǎ pe teritoriul României o sutǎ de mii de arabi şi eventual tot atîţia africani? Polonezii au profitat din plin de piaţa de lucru europeanǎ şi s-au simţit jigniţi cînd în Occident unele voci politice s-au speriat de „invazia instalatorilor polonezi”. Cînd se pune însǎ problema ca Polonia sǎ primeascǎ o „cotǎ” de imigranţi şi refugiaţi din Siria, Afganustan şi Irak, apar numeroase obiecţii.
Polonia ar prefera, la o adicǎ, sǎ-i primeascǎ pe refugiaţii ucraineni, a dat de înţeles preşedintele Andrzej Duda. Politicienii şi liderii de opinie polonezi au însǎ şi alte argumente sau temeri: oare nu existǎ riscul ca imigranţii sǎ ocupe locuri de muncǎ ale polonezilor? oare nu existǎ pericolul ca odatǎ cu imigranţii sǎ pǎtrundǎ şi numeroşi terorişti în Polonia? oare nu ar fi preferabil ca societatea prolonezǎ sǎ-şi pǎstreze omogeneitatea? oare este pregǎtitǎ societatea polonezǎ pentru multiculturalism?
Într-un fel sau altul, întrebǎri de genul acesta se pun şi în Cehia, în Slovacia, în Ungaria, în ţǎrile baltice… In aceste ultime ţǎri amintirea „ocupantului” sovietic este încǎ proaspǎtǎ, ca şi teama populaţiilor autohtone de a nu deveni minoritate în propria lor ţarǎ, mai precizeaza RFI Romania.
Țările est-europene, neimplicate în aventura colonială
Liderii occidentali îi criticǎ, ba chiar îi ceartǎ din cînd în cînd pe omologii lor din Europa de rǎsǎrit pentru atitudinea lor prudentǎ şi reflexul lor identitar cînd vine vorba de imigraţie. Ceea ce nu schimbǎ datele problemei, pentru cǎ nici anumite specificitǎţi istorice din aceastǎ parte a Europei nu pot fi şterse cu una cu douǎ. Majoritatea ţǎrilor estice au cunoscut ocupaţii succesive, dar nu valuri masive de imigranţi. Mai nou, ele au impresia cǎ modelul „multicultural” din Vest a fost un eşec, şi vor sǎ evite „problemele” pe care le au deseori aceste ţǎri, cum ar fi Franţa care nu a reuşit o veritabilǎ integrare a multor categorii de imigranţi. Mai existǎ şi sentimentul cǎ haosul provocat în Irak, Libia sau Siria este o consecinţǎ a unei nefaste politici occidentale, şi cǎ deci ar fi nedrept ca Estul Europei sǎ suporte consecinţele unor erori comise de marile puteri occidentale. Mai funcţioneazǎ şi argumentul cǎ ţǎrile est-europene nu au fost niciodatǎ implicate în aventura colonialǎ, şi deci nu ar avea nici o datorie moralǎ faţǎ de populaţiile astǎzi maltratate din fostele colonii occidentale
Jacques Rupnik observǎ într-un articol publicat în Le Monde cǎ ţǎrile din Europa centralǎ ar avea un singur argument pentru a-şi modifica atitudinea şi pentru a-şi tempera numeroase temeri: faptul cǎ sunt legate foarte tare din punct de vedere economic de Germania. Alţi editorialişti se întreabǎ dacǎ nu cumva, în contextul angoasei existenţiale pe care o provoacǎ în Est fenomentul imigraţiei, unii, mai ales in Ungaria si Bulgaria, n-ar fi tentaţi sǎ vadǎ o „soluţie” în strîngerea legǎturilor cu Rusia lui Putin, „apostol” identitar.
In tot acest context complicat, în care de fapt prima reacţie ar trebui sǎ fie aceea de salvare a unor vieţi ameninţate şi de gǎzduire a unor oameni în situaţie de maximǎ deznǎdejde, Estul Europei se simte mai degrabǎ luat ca ostatic de o nouǎ paginǎ de istorie. O societate multiculturalǎ fǎrǎ graniţe se profileazǎ la orizont, pe fond de globalizare violentǎ. In 1989 cǎderea comunismului a fost o surprizǎ giganticǎ pentru toatǎ lumea, atît în estul cît şi în vestul Europei. Acum marea suprizǎ este accelerarea ritmului în care se naşte o cu totul altǎ lume, iar procesul de dizolvare a vechilor modele şi concepte în favoarea altora, unde coabitarea se anunta esentiala, este imposibil de oprit.