Criza imigranţilor: Grecia activează mecanismele UE şi acceptă ajutorul Frontex pentru a face faţă situaţiei
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Grecia a adoptat joi trei măsuri pentru a face faţă crizei migraţiei, activând mecanismele Uniunii Europene menite să ajute în situaţii de criză.
Atena a activat Mecanismul UE de Protecţie Civilă, pentru a beneficia de sprijin material în vederea gestionării afluxului de refugiaţi şi solicitanţi de azil. Astfel, autorităţile elene au cerut bunuri precum corturi, generatoare, paturi, echipamente sanitare şi truse de prim-ajutor.
Livrarea ajutoarelor este coordonată de Centrul de Coordonare a Răspunsului la situaţii de urgenţă (ERCC) al CE, care colaborează cu autorităţile elene şi ale celorlalte state participante la Mecanism.
Atena a întocmit de asemenea un plan cu Frontex, în vederea unei operaţiuni la graniţa Greciei cu Macedonia, unde Agenţia europeană pentru frontiere va oferi asistenţă la înregistrarea imigranţilor. Desfăşurarea ofiţerilor suplimentari va începe săptămâna viitoare, precizează CE.
Tot joi, Grecia a depus o cerere oficială privind desfăşurarea unei operaţiuni a Echipei de Intervenţie Rapidă la Frontiere (RABIT), pentru a oferi sprijin la graniţa sa externă din insulele din Marea Egee. Frontex va procesa această cerere cu prioritate, în condiţiile în care peste 50.000 de persoane au intrat în Grecia de la 1 noiembrie.
Aceste decizii au fost luate în condiţiile în care mii de imigranţi sunt blocaţi la graniţa dintre Grecia şi Macedonia, după ce autorităţile de la Skopje au permis intrarea în ţară doar sirienilor, irakienilor şi afganilor ce fug din calea conflictelor, generând proteste din partea cetăţenilor altor ţări, relatează BBC News Online.