‘Grecia trebuie să nu mai primească străini şi să-i trimită înapoi în ţara lor’, a spus el în prezenţa a circa 500 de persoane care fluturau steaguri naţionale şi care manifestau în faţa unui sediu al partidului, situat într-un cartier din apropiere de centrul Atenei, unde locuiesc numeroşi imigranţi.
Nikos Michaloliakos a subliniat că a ales să organizeze manifestaţia în acest cartier pentru că aici, spune el, ‘grecii se tem să circule’.
‘Dacă guvernul nu poate apăra frontierele, atunci să plece. Închideţi frontierele (…), trebuie ca acestea să fie apărate de armată’, a adăugat el.
Conform ultimelor sondaje privind intenţiile de vot, partidul Zorii Aurii ar urma să-şi menţină, la alegerile legislative de duminică, procentul de 6% şi a treia poziţie, în spatele stângii radicale Syriza şi a formaţiunii de dreapta Noua Democraţie, aşa cum s-a întâmplat la precedentul scrutin din ianuarie.
Nikos Michaloliakos şi majoritatea deputaţilor partidului au fost inculpaţi pentru fapta de ‘constituire a unei organizaţii criminale’ după asasinarea, în urmă cu doi ani, a unui militant antifascist în apropiere de Atena de către un membru al partidului.
După 18 luni de detenţie provizorie – maximum legal -, Nikos Michaloliakos a fost eliberat condiţionat în martie, cu câteva zile înainte de debutul procesului partidului, care este în desfăşurare.
Partidul Zorii Aurii susţine că nu este neonazist şi că se vrea ‘o mişcare naţionalistă care va elibera ţara de alte partide corupte şi necinstite’.