Criză în Brazilia – VIDEO – „Susţinătorii” fostului preşedinte Bolsonaro pătrund cu forţa în Congres, Palatul prezidenţial şi Curtea Supremă. Reacţiile comunităţii internaţionale

09 01. 2023
brazilia 34654

Ei protestează împotriva revenirii la putere, în urmă cu o săptămână, a preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a învins pe Bolsonaro în al doilea tur de scrutin din 30 octombrie anul trecut. Potrivit estimărilor presei locale citate de Reuters, aproximativ 3.000 de persoane au fost implicate în acest asalt, scrie Agerpres.

„Această tentativă absurdă de a impune voinţa prin forţă nu va avea câştig de cauză”, a avertizat noul ministru al justiţiei, Flavo Dino, pe Twitter. „Vor veni întăriri”, a adăugat el.

În imaginile impresionante, care reamintesc de asaltul asupra Capitoliului în SUA, poate fi văzută o veritabilă maree umană de manifestanţi îmbrăcaţi în galben şi verde care iau cu asalt instituţiile puterii din Brasilia.

Pe reţelele sociale pot fi văzute imagini cu birouri parlamentare deteriorate sau cu manifestanţi care stau în picioare pe scaunele din Senat. Pagubele par considerabile, în aceste clădiri care sunt comori ale arhitecturii moderne şi unde se află numeroase opere de artă, notează AFP.

ORA 04:03 VIDEO Brazilia: Lula da Silva s-a întors la Brasilia unde a vizitat Palatul Prezidenţial devastat (TV Globo)

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva s-a întors la Brasilia unde a vizitat clădirile devastate ale Palatului Prezidenţial şi Curţii Supreme de către partizani ai lui Jair Bolsonaro, care au invadat şi vandalizat, de asemenea, sediul Congresului, potrivit imaginilor difuzate TV Globo, scrie AFP.

Preşedintele de stânga, aflat în funcţie de doar o săptămână, a declarat anterior într-un discurs în statul Sao Paulo că predecesorul său de extremă dreapta a „încurajat” „vandalii fascişti” să invadeze sediile puterii la Brasilia.

ORA 03:31 Bolsonaro condamnă „distrugerile şi invadarea clădirilor publice”

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, ai cărui partizani au jefuit duminică Congresul, Palatul Prezidenţial şi Curtea Supremă, a estimat pe Twitter că „distrugerile şi invadarea clădirilor publice (…) sunt împotriva regulii „care guvernează „manifestaţiile paşnice”, transmite AFP.

Într-un alt mesaj pe Twitter, Jair Bolsonaro, care se află în Statele Unite, „a respins acuzaţiile, fără dovezi” ale succesorului său Lula da Silva care a declarat că „discursul” predecesorului său de extremă dreapta i-a „încurajat” pe „vandalii fascişti” invadând locurile puterii la Brasilia.

ORA 01:18 Biden consideră „scandaloase” violenţele bolsonariştilor

Preşedintele american, Joe Biden, a considerat duminică drept „scandaloase” violenţele manifestanţilor bolsonarişti în Brazilia, care au invadat locurile puterii la Brasilia, notează AFP.

A fost prima reacţie directă a preşedintelui american, aflat într-o vizită în statul Texas, la evenimentele din Brazilia.

UPDATE 09.01.2023 ORA 00:47 Brazilia: Congresul evacuat după invazia bolsonariştilor (AFP)

Congresul brazilian a fost evacuat de poliţie la câteva ore după ce duminică a fost luat cu asalt de sute de partizani ai fostului preşedinte de extremă dreaptă Jair Bolsonaro, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.

Situaţia era mai puţin clară, dar părea, totuşi, sub control la Palatul Prezidenţial Planalto şi la Curtea Supremă, chiar dacă un număr mare de manifestanţi au rămas în împrejurimile acestor locuri ale puterii la Brasilia.

ORA 00:31 SUA ”condamnă orice încercare” de a submina democraţia în Brazilia

Casa Albă a reacţionat duminică la asaltul asupra locurilor puterii din Brazilia de către bolsonarişti care contestau alegerea preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, condamnând „orice încercare de a submina democraţia”, notează AFP.

Cel puţin 150 de partizani ai fostului preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro au fost arestaţi după invadarea şi jefuirea principalelor locuri ale puterii braziliene, duminică, la Brasilia, potrivit mai multor media, notează AFP.

Imagini transmise de postul CNN Brazilia i-au arătat pe bolsonarişti îmbrăcaţi în galben şi verde coborând în şir indian, cu mâinile la spate, de pe rampa Palatului Prezidenţial Planalto, flancaţi de poliţie.

8 ianuarie – ORA 23:43 UE condamnă asaltul bolsonariştilor, îl sprijină pe Lula da Silva

Responsabili ai Uniunii Europene au condamnat duminică invazia de către sute de partizani ai fostului preşedinte brazilian de extremă dreaptă Jair Bolsonaro a instituţiilor politice la Brasilia, exprimându-şi „sprijinul deplin” pentru preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva, notează AFP.

Zona din jurul Congresului a fost izolată de autorităţi, dar susţinătorii lui Bolsonaro care refuză să accepte alegerea lui Lula au reuşit să rupă cordoanele de securitate şi mai multe zeci dintre ei au reuşit să se urce pe rampa acestei clădiri cu arhitectură modernă şi apoi să ajungă pe acoperiş.

Partidul Muncitorilor al lui Luiz Inacio Lula da Silva a cerut parchetului să dispună forţelor de securitate să acţioneze pentru a-i aduce pe demonstranţi sub control.

Potrivit Reuters, Luiz Inacio Lula Silva se află în prezent într-o călătorie oficială în statul Sao Paulo.

Susţinătorii radicali ai lui Bolsonaro au luat cu asalt forţele de securitate, la o săptămână după învestirea preşedintelui de stânga Lula, a cărui victorie în faţa lui Bolsonaro nu au acceptat-o.

Jair Bolsonaro, care nu l-a felicitat niciodată pe Lula pentru alegerea sa, a părăsit Brazilia cu două zile înainte de finalul mandatului său şi se află în Florida, în SUA.

Reacţiile comunităţii internaţionale

Uniunea Europeană (UE)

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a exprimat pe Twitter „condamnarea absolută” a acestui atac şi „sprijinul său total pentru preşedintele Lula da Silva, ales democratic de milioane de brazilieni după alegeri corecte şi libere”.

Acelaşi sprijin a fost exprimat de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, care s-a declarat „consternat” de actele „extremiştilor violenţi”. „Democraţia braziliană va prevala asupra violenţei şi extremismului”, a scris el pe Twitter.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat „profund îngrijorată”. „Democraţia trebuie respectată întotdeauna”, a scris ea pe Twitter în portugheză, adăugând că Parlamentul European este „alături” de Lula da Silva şi „de toate instituţiile legitime şi alese democratic”.

Franţa

„Voinţa poporului brazilian şi a instituţiile democratice trebuie respectate! Preşedintele Lula poate conta pe sprijinul de neclintit al Franţei”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter în franceză şi portugheză.

„Aceste atacuri constituie o repunere în discuţie inacceptabilă a rezultatului unor alegeri democratice, câştigate fără ambiguitate la 30 octombrie de Luiz Inacio Lula da Silva”, potrivit diplomaţiei de la Paris.

Italia

Premierul italian de extremă dreaptă, Giorgia Meloni, a apreciat că „ceea ce se întâmplă în Brazilia nu ne poate lăsa indiferenţi. Imaginile pătrunderii în forţă în sediile instituţiilor sunt incompatibile cu orice formă de dezacord democratic. Revenirea la normal este urgentă şi ne exprimăm solidaritatea cu instituţiile braziliene”, a declarat ea pe Twitter.

Spania

Într-un comunicat, premierul spaniol, Pedro Sanchez, a spus că sprijină „guvernul ales democratic la urne” şi condamnă „acţiunile unor grupări care se opun rezultatelor legitime”.

Mexic

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lepez Obrador, şi-a exprimat sprijinul pentru Lula da Silva. „Reprobabilă şi nedemocratică, tentativa de lovitură de stat a conservatorilor în Brazilia”, a scris pe Twitter preşedintele mexican. „Lula nu este singur, are sprijinul forţelor progresiste în ţara sa, din Mexic, de pe continentul american şi din întreaga lume”, a adăugat el.

Argentina

Preşedintele argentinian, Alberto Fernandez, a insistat, tot pe Twitter, pe „sprijinul său necondiţionat şi pe cel al poporului argentinian pentru @LulaOficial în faţa acestei tentative de lovitură de stat”.

Cuba

Preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, a condamnat aceste acte menite să „genereze haos şi să nesocotească voinţa populară”, apreciind pe Twitter că „bolsonariştii îi imită pe trumpişti” atunci când aceştia au luat cu asalt Capitoliul de la Washington.

Bolivia

„Fasciştii vor căuta întotdeauna să ia cu forţa ceea ce nu au obţinut la urne”, a declarat pe Twitter preşedintele bolivian, Luis Arce.

Chile

„Guvernul brazilian are sprijinul nostru deplin în faţa acestui atac laş şi josnic împotriva democraţiei”, a comentat pe Twitter preşedintele chilian, Gabriel Boric.

Organizaţia Statelor Americane (OSA)

Secretarul general al OSA, Luis Almagro, a condamnat „atacul împotriva instituţiilor la Brasilia care constituie o acţiune condamnabilă şi un atac direct împotriva democraţiei”. „Aceste acţiuni sunt de neiertat şi de natură fascistă”, a scris el pe Twitter.

Venezuela

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a „condamnat categoric violenţele generate de grupurile neofasciste ale lui Bolsonaro” care încearcă să-l destituie pe preşedintele Lula da Silva.