Criză în Hong Kong – Guvernul pro-chinez menţine proiectul de lege cu extrădări spre China şi după protestul cu peste un milion de oameni

Guvernul pro-Beijing din Hong Kong a anunţat luni că nu intenţionează să retragă proiectul extrem de controversatei legi ce ar permite extrădările spre China, la o zi după o manifestaţie uriaşă împotriva acestui text în fosta colonie britanică, informează luni AFP.
Economica.net - lun, 10 iun. 2019, 06:07
Criză în Hong Kong - Guvernul pro-chinez menţine proiectul de lege cu extrădări spre China şi după protestul cu peste un milion de oameni

„Aceasta este o lege foarte importantă, ce va permite triumful justiţiei şi va asigura că Hong Kongul îşi respectă obligaţiile internaţionale în materie de infracţionalitate transfrontalieră şi transnaţională”, a declarat şefa executivului hong-kongonez, Carrie Lam.

Autorităţile din Hong Kong încearcă să adopte un text foarte controversat care ar urma să permită extrădările spre toate jurisdicţiile cu care nu există niciun acord bilateral, inclusiv cu China continentală.

Acest proiect de lege a suscitat reacţii de protest în toată societatea hong-kongoneză, care denunţă caracterul opac şi politizat al justiţiei chineze.

Duminică, o mulţime impresionantă a manifestat pe străzile fostei colonii britanice, în pofida umidităţii subtropicale sufocante. Organizatorii au revendicat participarea a un milion de manifestanţi, în timp ce poliţia a susţinut că au participat 240.000 de oameni, ceea ce ar face din această manifestaţie a doua cea mai mare de după retrocedarea regiunii în 1997.

Acest marş de protest, cu mobilizarea sa excepţională, a constituit o enormă provocare la adresa lui Carrie Lam, care nu a fost aleasă, ci numită. Însă, în prima sa luare de cuvânt de după această manifestaţie, şefa executivului a declarat că nu intenţionează să modifice substanţa textului şi cu atât mai puţin să-l retragă.

„Examinarea în a doua lectură a proiectului de lege va fi reluată la 12 iunie”, a declarat Lam. Ea a respins informaţiile conform cărora ea nu ar ţine cont de opinia publică, subliniind că executivul său a făcut deja numeroase concesii pentru a se asigura că libertăţile unice din Hong Kong sunt protejate şi că textul se conformează exigenţelor internaţionale în materie de apărare a drepturilor omului.

Te-ar mai putea interesa și
A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum
A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum
Serbia și România intenționează să semneze un memorandum de înțelegere (MoU) privind construcția centralei hidroelectrice reversibile Porțile de Fier (Djerdap) 3 pe fluviul Dunărea cât mai......
ChatGPT ajunge la 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal
ChatGPT ajunge la 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal
OpenAI a anunţat că platforma ChatGPT va atinge în această săptămână 700 de milioane de utilizatori activi săptămânali, ...
APIA încearcă să digitalizeze Portalul unic al fermierilor, demers destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice
APIA încearcă să digitalizeze Portalul unic al fermierilor, demers destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile ...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul Portal ...
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață digitalizată și competitivă
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață ...
Piața de jocuri de noroc din România este într-o fază de maturizare, iar intrarea 32Roșu marchează nu doar o extindere ...