Criză în pieţele din România – Producătorii agricoli sunt tot mai puţini, avertizează preşedintele AAPR. Care sunt cauzele
Marţi, în Piaţa Centrală „Stan Săraru” din municipiul Buzău, membrii AAPR au efectuat o vizită de lucru, ocazie cu care au purtat discuţii cu comercianţii şi cumpărătorii, pentru a identifica soluţii de modernizare a pieţelor şi de eficientizarea energetică. Recent instalate, spaţiile modulare dotate cu vitrine asistate, mese, apă caldă şi aer condiţionat destinate comerţului de produse lactate au fost apreciate pentru standardele ridicate de siguranţă alimentară, motiv pentru care ar putea fi promovate la nivelul tuturor pieţelor din ţară, scrie Agerpres.
„Am venit în primul rând să vedem cum se desfăşoară activitatea în pieţele din Buzău, dacă putem să ducem şi noi în administraţiile din care venim ideile pe care le-am găsit aici, spre exemplu aceste căsuţe mi se par extraordinar de interesante, arată foarte bine şi cred că într-un timp scurt veţi vedea şi în alte pieţe din ţară astfel de căsuţe. Vrem să facem schimb de idei, să luăm lucrurile bune care funcţionează şi să le implementăm şi în celelalte pieţe”, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele AAPR, Ioan Teodor Birţ.
În acest context, preşedintele AAPR a atras atenţia cu privire la faptul că în pieţele agroalimentare din România numărul producătorilor care aleg să îşi comercializeze mărfurile este într-o continuă scădere.
„Din păcate pieţele nu traversează o perioadă foarte bună având în vedere că producătorii agricoli sunt tot mai puţini, încercăm soluţii pentru a-i aduce în piaţă. Pot să vă spun că numărul lor a scăzut, cauzele sunt diverse, în primul rând nu mai sunt familiile atât de numeroase, pe de altă parte producţia este mare, iar ei preferă să vândă marfa en-gros. S-au făcut foarte multe investiţii în spaţii protejate astfel încât producţia a crescut. Au nevoie de desfacere iar pentru că produsele sunt perisabile, nu pot să vândă cantităţi mari cu kilogramul şi atunci aleg soluţia cea mai bună. Supermarketurile nu sunt o sperietoare, de-a lungul timpului ne-am dat seama că ceea ce vindem noi în piaţă diferă din punct de vedere al gustului… „, a precizat preşedintele AAPR.
În prezent asociaţia are 35 de entităţi membre pe întreg teritoriul României, toate având atribuţii în domeniul administrării pieţelor şi oboarelor. AAPR este membră din anul 2013 în cadrul WUWM – Uniunii Mondiale a Pieţelor cu Amănuntul şi En-gros, asociaţie internaţională non-profit dedicată promovării schimbului internaţional de informaţii privind pieţele en-gros şi cu amănuntul, cu scopul de a îmbunătăţi managementul, organizarea şi construcţia lor.