Criză în Republica Moldova: Pavel Filip va cere votul de încredere al parlamentului până la sfârşitul săptămânii

Economica.net
18 01. 2016
small_f_car3_e1452873254194_17228200

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat luni că programul de guvernare a noului cabinet va fi finalizat în următoarele două zile, iar până la sfârşitul acestei săptămâni va cere votul de încredere al parlamentului, relatează Moldpres.

El a făcut o declaraţie în acest sens după consultările avute cu deputaţi ai majorităţii parlamentare constituite în jurul Partidului Democrat.

Candidatul la funcţia de premier a discutat cu facţiunea democraţilor, cu cea a liberalilor, cu grupul celor 14 deputaţi membri ai Platformei parlamentare social-democrate pentru Moldova (PSDM) şi un grup din şapte deputaţi din cadrul Partidului Liberal Democrat (PLDM).

Cu această ocazie, Pavel Filip şi-a prezentat viziunea cu privire la rezolvarea problemelor economice şi sociale actuale, precum şi principalele prevederi ale noului program de guvernare şi criteriile care vor sta la baza selectării membrilor viitorului cabinet de miniştri.

Discuţiile ‘au fost foarte constructive’, a spus el, subliniind că la baza noului program de guvernare va fi cel al fostului cabinet al lui Valeriu Streleţ. ‘În prim plan va fi continuarea parcursului european’, a ţinut să evidenţieze premierul desemnat, adăugând că s-a stabilit ca viitorul guvern va fi unul politic.

Întrebat de presă în ce relaţie este cu Vlad Plahotniuc, oligarhul controversat a cărui candidatură la funcţia de premier a fost respinsă de preşedintele Timofti, Pavel Filip a afirmat: ‘Suntem în relaţii de colegialitate. Muncim într-o echipă, ne cunoaştem din facultate, am fost colegi. Mi-ar părea bine să mă consult şi cu dumnealui şi cu toţi deputaţii’, conform presei locale.

La sfârşitul săptămânii trecute, facţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunţat că trece în opoziţie şi nu va susţine candidatura lui Pavel Filip, alături de socialişti şi grupul Partidului Popular European (PPEM). Deputaţii comunişti nu s-au decis încă în această privinţă.

La 15 ianuarie, preşedintele Nicolae Timofti a semnat un decret prin care l-a desemnat pe ministrul în exerciţiu al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Pavel Filip, pentru funcţia de premier.

Conform hotărârii Curţii Constituţionale, dacă până la 29 ianuarie nu va fi învestit un nou guvern, parlamentul Republicii Moldova va fi dizolvat şi vor fi anunţate alegeri anticipate.