Criză în Republica Moldova: Valeriu Streleţ avansează un termen limită pentru crearea unei noi coaliţii

Preşedintele interimar al Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM), fostul premier Valeriu Streleţ, a avansat un termen limită privind crearea unei coaliţii de guvernare şi învestirea unui nou guvern, informează vineri agenţia de presă Unimedia.
Economica.net - vin, 04 dec. 2015, 08:50
Criză în Republica Moldova: Valeriu Streleţ avansează un termen limită pentru crearea unei noi coaliţii

‘Trebuie să creăm această coaliţie cât mai repede. Termenul limită este de 29 ianuarie. Ar fi firesc şi responsabil din partea partidelor ca acest termen să fie devansat până la Anul Nou, poate şi mai devreme. Ne-am obişnuit cu negocieri interminabile de luni de zile, dar nu este nici cazul, nici situaţia ca R. Moldova să îşi permită acest lux’, a explicat Streleţ, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia.

Politicianul mai spune că liberal-democraţii au stabilit propriul termen pentru discuţii, iar dacă acesta va fi depăşit, PLDM se va retrage de la negocieri. ‘Consiliul Politic Naţional al PLDM a stabilit un termen. Dacă nu se reuşeşte să se ajungă la un compromis pe subiectele invocate de noi, atunci ne vom retrage din discuţii şi nu le vom continua. N-o să vă dau acest termen, ca să nu bulversăm opinia publică. Este un termen cât se poate de apropiat, ca să acţionăm într-un ritm eficient şi dinamic’, a adăugat Streleţ.

O nouă rundă de negocieri a avut loc joi la Chişinău între partidele care se declară proeuropene pentru formarea unei coaliţii de guvernare, dar discuţiile s-au încheiat fără niciun rezultat, situaţie ce duce la prelungirea crizei politice declanşate după demiterea, la sfârşitul lunii octombrie, a guvernului condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ.

Te-ar mai putea interesa și
Carduri de energie – Criteriile şi procedurile prin care vor putea fi accesate vor fi stabilite până în iunie 2025
Carduri de energie – Criteriile şi procedurile prin care vor putea fi accesate vor fi stabilite până în iunie 2025
Ministerul Muncii urmează să definească consumatorii vulnerabili astfel încât, până în luna iunie, vor fi stabilite criteriile şi procedurile prin care românii vor putea accesa cardul sau......
Bulgaria a atribuit Alstom un contract de 448 milioane euro pentru achiziția a 35 de rame electrice și mentenanță pentru 15 ani
Bulgaria a atribuit Alstom un contract de 448 milioane euro pentru achiziția a 35 de rame electrice și mentenanță pentru ...
Bulgaria a atribuit companiei Alstom un contract în valoare de 448 milioane de euro pentru furnizarea a 35 de rame electrice ...
Avertisment de la ANAF pentru toți românii. Veți primi un telefon!
Avertisment de la ANAF pentru toți românii. Veți primi un telefon!
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că în această perioadă are loc o nouă tentativă de fraudă ...
Serviciul de informații german BDN spune că s-au aduncat dovezi ca pandemia de COVID-19 ar fi pornit din laborator în Wuhan. China recomandă prudență
Serviciul de informații german BDN spune că s-au aduncat dovezi ca pandemia de COVID-19 ar fi pornit din laborator în ...
China a îndemnat joi la prudență și reținere politică după informațiile privind raportul serviciului de informații ...