Criză în Serbia: Săptămâna viitoare ar putea începe discuţiile cu EAU pentru un împrumut

Economica.net
16 10. 2013
belgrad_74307200

Săptămâna trecută, autorităţile de la Belgrad au demarat o serie de măsuri de austeritate destinate reducerii deficitului bugetar, estimat de Fondul Monetar Internaţional la peste 7% din PIB în condiţiile în care datoria publică ar urma să ajungă la 65% din PIB anul viitor. Pentru a se finanţa în 2014 şi 2015 şi de asemenea pentru a investi în infrastructură, Serbia va avea nevoie de noi împrumuturi, inclusiv o nouă emisiune de eurobonduri şi împrumuturi suverane de la EAU, China şi Rusia.

Marţi, Mladjan Dinkic, fost ministrul de Finanţe şi actualul şef al organismului guvernamental însărcinat cu cooperarea economică cu EAU, a declarat că vicepremierul Aleksandar Vucic va pleca la Abu Dhabi în data de 26 octombrie pentru a purta discuţii cu privire la un împrumut care ar putea fi eliberat în 2014. ‘Nu este vorba de o sumă mică, ar fi practic imposibil să obţinem aceşti bani din partea altcuiva decât EAU. Însă va trebui să avem răbdare şi să aşteptăm ca toate condiţiile acordului să fie convenite’, a declarat Dinkic.

La începutul acestui an, vice-premierul Aleksandar Vucic, care este şi preşedintele unuia din partidele care formează coaliţia guvernamentală, a declarat că Serbia vrea să obţină un împrumut pe termen lung, fără dobândă, din partea Serbiei. Ţara vecină şi EAU au convenit deja un credit de 400 milioane de dolari din partea Fondului de dezvoltare din EAU şi alte 400 milioane de dolari din partea producătorului de alimente Al Dahra. De asemenea, în luna august a acestui an compania aeriană naţională din EAU, Etihad Airways, a preluat un pachet de 49% din acţiunile companiei aeriene Jat Airways din Serbia.