Criză în Venezuela: Referendumul dorit de opoziţie nu va avea loc în 2016
‘În acest an nu va fi niciun referendum, (opozanţii) nu au timp’, a declarat Aristobulo Isturiz într-o conferinţă de presă la Porlamar, pe insula Margarita, în nordul Venezuelei, unde începe sâmbătă al 17-lea summit al Mişcării de Nealiniere.
Afirmaţiile sale au fost făcute în contextul în care Consiliul naţional electoral (CNE) urmează să anunţe vineri data la care opoziţia venezueleană va trebui să încerce să strângă în trei zile patru milioane de semnături (20% din electorat), ultima etapă înainte ca referendumul revocator să fie convocat.
Data la care ar putea avea loc referendumul dorit de Masa Unităţii Democratice (MUD), coaliţia opoziţiei majoritară în parlament, este crucială.
Dacă referendumul va avea loc până la 10 ianuarie 2017 şi va fi încununat de succes, va duce la alegeri anticipate.
În cazul în care va avea loc mai târziu, o eventuală revocare a lui Nicolas Maduro va determina numai înlocuirea lui vicepreşedintele ţării până la sfârşitul mandatului în 2019.
Or, Aristobulo Isturiz este, ca şi Nicolas Maduro, chavist, de la numele fostului preşedinte venezuelan Hugo Chavez, lider al stângii latino-americane decedat în urmă cu trei ani.
De altfel, în intervenţia sa de joi, Aristobulo Isturiz a exclus un asemenea scenariu, declarând că nu intenţionează în niciun caz să îl înlocuiască pe Nicolas Maduro.
‘Nu are sens să elimini un chavist pentru a pune în loc alt chavist’, a declarat vicepreşedintele. ‘Nu voi fi preşedintele nimănui’, a continuat el.
Aristobulo Isturiz a mai afirmat că liderii opoziţiei se află în prezent într-un impas. ‘Pentru a schimba regimul, cum spun ei, trebuie să pună unul de-al lor (la preşedinţie), iar asta se face într-un anumit termen şi ei nu mai au timp’, a declarat el.
Pe de altă parte, Nicolas Maduro a prelungit pentru 60 de zile starea de excepţie decretată în ianuarie în Venezuela din cauza crizei economice cu care se confruntă ţara, potrivit unui comunicat dat publicităţii joi.
Nicolas Maduro va putea recurge astfel la ‘mecanisme excepţionale de supervizare, control şi supraveghere’, potrivit documentului citat de AFP.