Criză Italia: Banca Naţională se aşteaptă la un declin al economiei de până la 13% în acest an
Scenariul de bază al Băncii Italiei prevede că epidemia va fi ţinută sub control şi măsurile de izolare vor fi ridicate gradual. Scenariul mai pesimist indică noi valuri ale epidemiei, urmate de restricţii care afectează economia.
În 2021, a treia economie a zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 4,8%.
„Evoluţia din acest an este rezultatul scăderii turismului internaţional, precum şi al declinului cererii externe şi interne”, se arată în raportul Băncii Italiei.
Analiştii se aşteaptă la un declin al PIB-ului Italiei de aproximativ 10,3% în acest an.
Din martie, Guvernul de la Roma a adoptat două pachete de stimulare, în valoare totală de 75 de miliarde de euro, destinate să ţină companiile şi economia pe linia de plutire, precum şi să limiteze creşterea ratei şomajului. Măsurile de sprijinire a cererii interne vor limita declinul economiei, apreciază Banca Italiei.
PIB-ul Italiei s-a contractat cu 5,3% în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, a anunţat recent Institutul Naţional de Statistică (Istat). Este cel mai semnificativ declin trimestrial de la publicarea acestor date, în 1995. Pentru trimestrul doi este aşteptat un recul de 10,5%.
Rata şomajului ar urma să se situeze la 10,6% în 2020, previzionează Banca Italiei.
Conform datelor Istat, aproximativ 274.000 de italieni şi-au pierdut numai în aprilie locurile de muncă, dar rata şomajului a scăzut la 6,3%, cel mai redus nivel din mai mult de 12 ani, deoarece oamenii nu şi-au mai căutat slujbe din cauza situaţiei provocate de pandemie.