Criză la graniţa Ucrainei: S-au pus în mişcare şi trupele ruseşti din Transnistria – presă

13 04. 2021
ucraina1_50836500_42504000

De la Tiraspol până la frontiera cu Ucraina nu sunt mai mult de 13 km distanţă, indică experţii Nexta, citaţi anterior de agenţia oficială ucraineană de presă Ukrinform.

Rusia dispune în Transnistria oficial de un efectiv de aproximativ 1.700 de militari, în principal în cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), scrie Agerpres.

Dar capacitatea reală a contingentului rusesc din regiunea transnistreană, care are frontieră comună cu Ucraina, nu este cunoscută. GOTR a fost formată la 1 iulie 1995, în baza a ceea ce rămăsese din fosta Armată a IV-a sovietică, dislocată în Transnistria înainte de prăbuşirea URSS. În anul 1992, militarii ruşi au participat la conflictul armat de partea separatiştilor transnistreni, deşi Moscova insistă asupra rolului său de pacificator. De atunci, Transnistria a ieşit de sub jurisdicţia Chişinăului.

Chiar dacă reprezintă o fâşie de pământ, cu o populaţie şi o economie pe măsură, Transnistria are o poziţie strategică importantă şi reprezintă un cap de pod ideal pentru o ofensivă împotriva Ucrainei, apreciază experţii Nexta.

Situaţia de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina devine tot mai explozivă de la o la alta. Dacă iniţial autorităţile ucrainene raportaseră comasarea a 4.000 de militari ruşi în apropiere de frontieră, purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Iulia Mendel, a comunicat luni că numărul acestora a crescut semnificativ: peste 40.000 de soldaţi ruşi în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi alţi 40.000 în Crimeea, şi numărul lor continuă să crească.

În timp ce îşi desfăşoară mobilizarea de trupe şi echipamente la frontiera cu Ucraina fără a se ascunde, Moscova şi-a intensificat războiul informaţional împotriva Ucrainei şi Occidentului în mass-media de stat ruse, potrivit surselor citate.