Criză petrol – Cotaţia Brent a depăşit 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a decis să majoreze preţurile

Preţul petrolului a crescut luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent depăşind 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a majorat preţurile pentru ţiţeiul său vândut în iulie, indicând o ofertă restrânsă, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 06 iun. 2022, 11:30
Criză petrol - Cotaţia Brent a depăşit 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a decis să majoreze preţurile

Decizia surprinzătoare a Arabiei Saudite vine după ce săptămâna trecută grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a decis să majoreze în iulie şi august producţia cu 50% mai mult decât estimaseră anterior, respectiv cu până la 648.000 barili pe zi lunar, scrie Agerpres.

În jurul orei 03:43 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent a crescut cu 0,91 dolari, sau 0,8%, până la 120,63 dolari, după ce pe parcursul şedinţei de tranzacţionare atinsese chiar şi nivelul de 121,95 dolari, extinzând creşterea de 1,8% de vineri.

De asemenea, cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 0,93 dolari, sau 0,8%, până la 119,80 dolari, după ce anterior atinsese nivelul de 120,99 dolari, extinzând creşterea de 1,7% de vineri.

Arabia Saudită a majorat preţul ţiţeiului Arab Light în Asia cu 6,50 dolari faţă de nivelul mediu al cotaţiilor de referinţă din Oman şi Dubai, a anunţat duminică compania de stat Aramco. Este cel mai ridicat nivel din mai, când piaţa era afectată de temerile privind întreruperea livrărilor de petrol din Rusia.

Producătorii de ţiţei „bat fierul cât e cald”, iar majorarea cererii de combustibil în SUA pe perioada verii şi atenuarea restricţiilor din China vor menţine probabil preţurile ridicate, susţine Avtar Sandu, director în cadrul Phillip Futures în Singapore.

Separat, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că firma italiană Eni şi cea spaniolă Repsol ar putea începe luna viitoare transportul de petrol din Venezuela în Europa, pentru a compensa declinul livrărilor din Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...