Criză petrol – Investiţiile insuficiente ar putea declanşa volatilitate, spune OPEC
Lumea trebuie să se concentreze pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în loc să înlocuiască o formă de energie cu alta, şi sunt necesare investiţii masive în toate sectoarele energetice, a adăugat oficialul OPEC, scrie Agerpres.
„Acesta este adevărul care trebuie spus”, a declarat Al Ghais, la o conferinţă dedicată gazelor şi petrolului în Dubai.
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol estimează că lumea are nevoie de investiţii în valoare de 12.100 miliarde de dolari pentru a face faţă majorării cererii de petrol pe termen lung.
În condiţiile în care creşterea cererii de petrol pe pieţele globale este estimată la aproximativ opt milioane de barili pe zi (bpd), lumea s-ar putea confrunta cu probleme în aprovizionare, deoarece sancţiunile occidentale asupra petrolului rusesc limitează creşterea producţiei, a apreciat Fereidun Fesharaki, preşedintele FGE Consultancy.
G7 (grupul statelor puternic industrializate), Uniunea Europeană şi Australia au fost de acord să impună un plafon de preţ de 60 de dolari pentru un baril de ţiţei rusesc exportat pe cale maritimă şi de asemenea au stabilit o limită superioară pentru preţul produselor petroliere ruseşti, pentru reducerea veniturilor realizate de Moscova din exporturile de petrol şi gaze, după invadarea Ucrainei.
La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut luni cu aproximativ 1% dolari, la valoarea de 74,82 dolari.