Criză petrol – Preţurile au crescut şi au ajuns aproape de cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022

13 09. 2023
petrol 87543034567643

La 04:40 GMT, cotaţia ţiţeiului Brent a crescut cu 0,2%, la 92,23 dolari per baril. Similar, cotaţia barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 0,2%, la 89,05 dolari per baril. Marţi, ambele cotaţii au crescut cu aproape 2%, aproape de cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022, scrie Agerpres.

„Perspectivele privind cererea OPEC şi previziunile Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) privind un declin al stocurilor globale de petrol au consolidat aşteptările pieţei privind înăsprirea aprovizionării în viitor”, a apreciat Satoru Yoshida, analist la Rakuten Securities.

Furtuna severă care a afectat Libia şi a dus la închiderea a patru terminale de unde se exporta petrolul sprijină de asemenea creşterea preţului, a adăugat el.

Miercuri, ziarul rusesc Izvestia a publicat un interviu cu ministrul Energiei, Nikolai Shulginov, care estima că producţia de petrol a Rusiei ar urma să scadă anul acesta cu 1,5%, la 527 milioane tone metrice (10,54 milioane de barili pe zi – bpd).