Criza petrolului – Japonia se alătură planului SUA pentru combaterea creşterii preţurilor prin vânzările din rezervele strategice
Ministerul nipon al Industriei a informat luni că în data de 9 februarie va organiza o licitaţie pentru vânzarea a 628.980 de barili de petrol din rezerva naţională. Petrolul va fi pus la dispoziţia ofertantului câştigător în data de 20 martie. Măsura face parte din planul autorităţilor japoneze de a vinde petrol în coordonare cu alte mari ţări consumatoare şi este posibil să urmeze şi alte vânzări, a declarat un oficial din cadrul Ministerului Industriei.
Administraţia Biden a fost cea care a demarat acest program la finele lunii noiembrie când a anunţat că va pune pe piaţă 50 de milioane de barili din rezerva strategică. Autorităţile din Coreea de Sud au anunţat şi ele săptămâna trecută că vor elibera petrol şi produse petroliere din rezerva strategică în luna ianuarie, însă alte state mari consumatoare care sunt incluse în acest efort coordonat (China şi India) nu au anunţat încă operaţiuni de acest fel, scrie Agerpres.
Preţul mondial al petrolului a scăzut cu peste cinci dolari per baril de la anunţarea planului de eliberare de ţiţei din rezervele strategice iar luni barilul de petrol Brent era cotat la 76 de dolari.
Decizia SUA de a-şi coordona acţiunile împreună cu alţi mari consumatori pentru scoaterea de petrol din rezervele strategice, după ce statele OPEC+ au respins solicitările de a-şi majora producţia, reprezintă o victorie diplomatică pentru SUA şi o provocare la controlul pe care îl exercită Arabia Saudită, Rusia şi alţi producători din OPEC+ asupra pieţei ţiţeiului.Cu toate acestea, analiştii avertizează că încercarea SUA de a pune presiune asupra ţărilor producătoare de petrol nu este una lipsită de riscuri deoarece OPEC+ ar putea să răspundă prin anularea planurilor destinate majorării propriei lor producţii.