Criză politică în Scoţia. Premierul Humza Yousaf a demisionat

Prim-ministrul Scoţiei, Humza Yousaf, a demisionat luni după ce nu a reuşit să obţină suficient sprijin pentru a supravieţui unor voturi de neîncredere aşteptate săptămâna aceasta. Demisia sa deschide calea Partidului Laburist, aflat în opoziţie în Marea Britanie, de a recâştiga teren în fostele sale regiuni scoţiene la alegerile naţionale care vor avea loc la sfârşitul acestui an, relatează Reuters.
AGERPRES - lun, 29 apr. 2024, 15:01
Criză politică în Scoţia. Premierul Humza Yousaf a demisionat

Yousaf a demisionat din funcţia de şef al Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) pro-independenţă, după o săptămână de haos provocat de ruperea acordului de coaliţie cu Verzii scoţieni. El a declarat că a dispus organizarea unui concurs pentru alegerea înlocuitorului său şi că va continua să ocupe funcţia de prim-ministru până când va fi ales un succesor, scrie Agerpres.

Anunţându-şi demisia luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Bute House (reşedinţa oficială a prim-ministrului scoaţian) din Edinburgh, el a declarat: „După ce mi-am petrecut sfârşitul de săptămână reflectând asupra a ceea ce este cel mai bine pentru partidul meu, pentru guvern şi pentru ţara pe care o conduc, am ajuns la concluzia că repararea relaţiei noastre dincolo de diviziunea politică se poate face doar cu altcineva la cârmă”.

Humza Yousaf, în vârstă de 39 de ani, a fost ales lider al SNP în martie 2023, în urma demisiei surprinzătoare a fostului prim-ministru Nicola Sturgeon, după nouă ani la putere.

Primul lider musulman al unui partid politic important din Regatul Unit, el a întruchipat continuitatea cu predecesoarea sa şi a continuat să conducă lupta pentru independenţa Scoţiei, în pofida popularităţii în declin a SNP.

Plecarea sa vine la patru zile după ce a pus capăt coaliţiei guvernamentale dintre Partidul Naţionalist Scoţian şi Verzi, din cauza unor dezacorduri privind politica de mediu a naţiunii. Verzii se opuseseră, de asemenea, deciziei recente a guvernului de a suspenda prescrierea de blocante pentru pubertate tinerilor transsexuali.

Fără aliaţii săi Verzi, SNP, deşi dominant la Holyrood (Parlamentul scoţian), cu 63 de locuri din 129, s-a trezit în minoritate şi în căutarea unor noi parteneri, dar fără succes.

Opoziţia conservatoare şi cea laburistă au depus fiecare câte o moţiune de cenzură, una vizându-l personal pe Humza Yousaf, iar cealaltă împotriva guvernului său în ansamblu. Voturile erau aşteptate săptămâna aceasta, iar Verzii scoţieni au indicat că vor vota împotriva primului ministru, lăsându-i lui Humza Yousaf puţine speranţe de a-şi salva funcţia.

Parlamentul are acum la dispoziţie 28 de zile pentru a găsi un nou prim-ministru.

SNP îşi pierde sprijinul popular după 17 ani în care a condus guvernul scoţian. La începutul acestei luni, firma de sondaje YouGov a transmis că, pentru prima dată în ultimul deceniu, Partidul Laburist a depăşit SNP în intenţiile de vot pentru alegerile de la Westminster.

În cadrul sistemului politic britanic, guvernul scoţian este responsabil de multe domenii, cum ar fi educaţia, sănătatea, justiţia şi mediul, în timp ce guvernul britanic, cu sediul la Londra, îşi păstrează competenţele în materie de apărare şi politică externă, scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Update: Azerbaijanul a declarat pentru joi zi de doliu național. Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Update: Azerbaijanul a declarat pentru joi zi de doliu național. Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Update: O zi de doliu naţional a fost declarată în Azerbaidjan pentru 26 decembrie în urma tragicului accident al avionului ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...