Criza refugiaţilor: Presiunea creşte din nou la graniţa ungară
Peste 500 de migranţi au fost reţinuţi după ce au intrat ilegal în Ungaria de vineri până duminică, aproape la fel de mulţi ca pe tot parcursul lunii ianuarie, când 550 de persoane au fost arestate, potrivit unor statistici oficiale.
Printre migranţi sunt tot mai mulţi originari din Africa de Nord, Kosovo, Pakistan, dar şi din ţări ca Haiti şi Sri Lanka, ale căror şanse de azil în Uniunea Europeană sunt foarte reduse, spre deosebire de refugiaţii sirieni.
Aceasta a coincis cu anunţul Austriei – principală ţară de tranzit – de înăsprire a controalelor la frontierele sale, pledând vineri pentru aplicarea unui sistem de distribuire a migranţilor în baza unor cote obligatorii. Mai multe ţări balcanice au înăsprit măsurile în consecinţă.
Ungaria a reuşit să oprească tranzitarea teritoriului său de către migranţi după ce şi-a sigilat cu sârmă ghimpată frontiera cu Serbia la jumătatea lunii septembrie şi cu Croaţia, după o lună. Acest lucru a deviat fluxul de migranţi spre Slovenia.
Aproximativ 300.000 de persoane au trecut anterior prin Ungaria, un nivel record înregistrându-se în data de 23 septembrie – 10.046 de refugiaţi. După închiderea frontierelor, numai 270 de persoane au trecut gardul de sârmă ghimpată în noiembrie.
În total, 1.325 de migranţi au fost urmăriţi în justiţie în Ungaria începând cu luna septembrie pentru trecerea ilegală a frontierei ungare.
Premierul ungar Viktor Orban, criticat vehement în străinătate pentru ridicarea gardului de sârmă ghimpată, şi-a anunţat planurile de a consolida apărarea graniţelor ţării. Ungaria a anunţat că este pregătită să ridice un gard şi la graniţa cu România dacă fluxul de migranţi s-ar deplasa în această direcţie.