Premierul Sanchez a făcut anunţul într-un discurs televizat în direct luni dimineaţă, după zile de proteste în creştere şi după respingerea vineri, în Parlament, a măsurilor pe care guvernul său le prezentase pentru a încerca să scoată Spania din criza locuinţelor, scrie Agerpres.
„Pentru a duce în profunzime reformele restante de care avem nevoie (…) trebuie să ne mobilizăm şi să obţinem ca Parlamentul să ne acorde o majoritate mult mai largă, progresistă, prin care să putem face să cedeze elitele, să cucerim noi progrese sociale şi să continuăm să transformăm Spania”, a declarat liderul socialist într-un discurs solemn de la Palatul Moncloa, potrivit AFP.
„Am decis să convoc încă de dimineaţă un Consiliu de Miniştri extraordinar pentru a dizolva camerele şi a convoca alegeri legislative care vor avea loc duminică, 29 noiembrie”, a adăugat Pedro Sanchez.
„Trebuie să reînnoim sprijinul din partea oamenilor”, a afirmat premierul Sanchez, conform Reuters.
„Trebuie să ne mobilizăm şi să câştigăm o majoritate progresistă mult mai mare în Parlament, una care să ne permită să depăşim interesele înrădăcinate, să aducem noi progrese sociale şi să continuăm transformarea Spaniei”, a adăugat liderul socialist.
Premierul a recunoscut, de asemenea, că a făcut greşeli şi că a rămas în urmă faţă de promisiunile din campanie.
„Ştiu, de asemenea, că o parte din această majoritate socială este nemulţumită astăzi”, a spus el.
Respingerea măsurilor pentru locuinţe în Parlament vineri a reprezentat un eşec serios pentru liderul socialist şi a adus în prim plan îndoielile privind capacitatea guvernului său minoritar de a rămâne la putere până la alegerile legislative, prevăzute să aibă loc la mijlocul anului viitor.
Criza locuinţelor care afectează Spania a fost recent agravată după evacuarea dintr-o locuinţă din Madrid a lui Maricarmen Abascal, o femeie de 87 de ani, caz ce a declanşat un val de manifestaţii şi instalarea unui cort de protest al activiştilor în centrul oraşului.
Această locuitoare a Madridului a fost nevoită să părăsească apartamentul în care trăia de şapte decenii după ce locuinţa sa a fost cumpărată de o companie de investiţii care dorea să îi majoreze chiria cu 275%.
Sâmbătă, zeci de mii de oameni au demonstrat la Madrid şi în zeci de oraşe spaniole pentru a cere locuinţe decente.
După opt ani la putere, premierul Sanchez este, de asemenea, slăbit de scandaluri de corupţie care implică mai multe persoane din anturajul său apropiat, inclusiv soţia şi fratele, precum şi colaboratori cheie ai formaţiunii sale, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).
La fel ca în multe ţări europene, lipsa locuinţelor accesibile reprezintă una din principalele probleme sociale din Spania, unde platformele de închiriere turistică precum Airbnb şi fondurile de investiţii sunt acuzate că fac preţurile să crească prin cumpărarea de proprietăţi imobiliare şi reducerea ofertei disponibile pentru locuitori.
Măsurile guvernului au fost respinse vineri nu doar de principalul partid de opoziţie, Partidul Popular (PP), şi de formaţiunea populistă de dreapta Vox, ci şi de fostul partener al guvernului, partidul conservator separatist catalan Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia), notează dpa.
Cele şapte voturi de vineri împotriva măsurilor guvernului din partea Junts per Catalunya s-au dovedit decisive în eşecul aprobării decretelor privind locuinţele.
Junts îl ajutase pe premierul Sanchez să obţină o majoritate după alegerile din iulie 2023, dar şi-a schimbat poziţia faţă de guvern în urmă cu aproape un an şi s-a declarat parte a opoziţiei.
De atunci, guvernul minoritar al premierului Sanchez nu mai are o majoritate automată în Parlament şi a avut dificultăţi să treacă agenda legislativă, fiind în mare parte paralizat.
Convocarea alegerilor anticipate reprezintă un risc major pentru Sanchez. Conform majorităţii sondajelor, PP şi Vox împreună ar obţine o majoritate solidă de peste 200 din cele 350 de locuri din Parlament.
Cazurile de corupţie legate de guvern şi criza migraţiei din Ceuta, exclava spaniolă din Africa de Nord, au slăbit ratingurile sondajelor pentru PSOE, care se află la putere din 2018, şi pentru partenerul său de coaliţie, alianţa de stânga Sumar (Unite).
În faţa slăbiciunii guvernului, PP cere cu regularitate de câteva luni organizarea de alegeri anticipate.
Reuters atrage însă atenţia asupra abilităţilor politicianului Pedro Sanchez, amintind că acesta şi-a dovedit de nenumărate ori capacitatea de a-i surprinde pe cei care îl dăduseră demult uitat.
Chiar dacă nu a câştigat niciodată suficiente voturi pentru a forma un guvern majoritar, Sanchez a reuşit să construiască o serie de coaliţii fragile şi aparent imposibile, incluzând voci de la extrema stângă până la dreapta separatistă pentru a rămâne la putere timp de trei mandate succesive, pe o durată de opt ani.
Însă fragmentarea tot mai mare printre partenerii săi a însemnat că guvernul a adoptat foarte puţine legi în cel de-al treilea mandat şi nu a reuşit să aprobe un buget din 2023, chiar dacă economia Spaniei a continuat să fie una dintre cele mai performante din lumea dezvoltată.
Agenţia de presă britanică mai scrie că o înfrângere electorală a lui Sanchez ar marca sfârşitul unuia dintre puţinele guverne de stânga rămase în Europa, într-un moment în care extrema dreaptă înregistrează progrese fără precedent în întreaga regiune, pe măsură ce un număr tot mai mare de alegători europeni abandonează zona politică de centru.