Criza submarinelor – Miniştrii de externe ai UE şi-au exprimat la New York solidaritatea cu Franţa împotriva SUA
Miniştrii de externe ai statelor membre ale UE, care s-au întâlnit la New York în marja sesiunii Adunării Generale anuale a ONU,”şi-au exprimat în mod clar solidaritatea faţă de Franţa”, precum şi „sprijinul clar”, a declarat presei şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a condus discuţiile, scrie Agerpres.
Potrivit acestuia, participanţii la reuniune au considerat că disputa franco-americană generată de anunţul unei alianţe indo-pacifice între Statele Unite, Marea Britanie şi Australia nu este un subiect bilateral, ci unul care „a afectat” întreaga Uniune Europeană.
El a deplâns faptul că acest lucru „nu merge în direcţia unei cooperări mai strânse în zona indo-pacifică”.
Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe 15 septembrie o nouă alianţă strategică cu Australia şi Marea Britanie, care a dus la anularea unui contract de miliarde de euro prin care Franţa urma să furnizeze submarine Australiei.
Sosit la New York, ministrul francez de externe critică din nou abordarea americană în criza submarinelor
Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a denunţat din nou luni, pe pământ american,”o lipsă de consultare” din partea Statelor Unite în criza submarinelor, precum şi perpetuarea reflexelor unei perioade despre care spera că s-a încheiat, transmite AFP.
„Subiectul este în primul rând încălcarea încrederii între aliaţi” şi „cheamă la o reflecţie serioasă între europeni”, a declarat ministrul francez de externe într-o conferinţă de presă la New York, în marja sesiunii Adunării Generale a ONU.
„Ceea ce este în discuţie astăzi, dincolo de încălcarea unui contract industrial, încălcare bruscă, neaşteptată, fără explicaţii”, „ceea ce contează acum este, în primul rând, problema încălcării încrederii între parteneri”, a insistat Le Drian.
„Alianţa înseamnă transparenţă”,”predictibilitate”,”explicaţie”,”să comunici”,”să nu ascunzi”,”toate acestea necesită acum clarificări”, a afirmat şeful diplomaţiei franceze.
El a deplâns încă o dată caracterul brusc al anunţului făcut de preşedintele american Joe Biden pe 15 septembrie referitor la o nouă alianţă strategică cu Australia şi Marea Britanie, care a însemnat pentru Franţa pierderea unui contract de mai multe miliarde de euro prin care urma să furnizeze submarine Canberrei.
Acest comportament duce cu gândul la „perpetuarea reflexelor unei epoci despre care speram că s-a încheiat”, a insistat Jean-Yves Le Drian, aluzie la perioada administraţiei Donald Trump.
Ministrul francez de externe a deplâns, de asemenea,”orientarea foarte confruntaţională” a politicii americane faţă de China, apreciind că europenii ar trebui să apere un „model alternativ”, care mai degrabă să fie o „concurenţă” uneori „dură”.
El a regretat că Europa a fost exclusă din strategia Washingtonului pentru regiunea indo-pacifică.
Jean-Yves Le Drian nu a dorit să precizeze când va avea loc preconizata convorbire telefonică între preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său american, Joe Biden.”În următoarele zile”, a fost răspunsul său.
În ceea ce îl priveşte, nu are programată, în perioada prezenţei sale la New York, nicio întrevedere cu secretarul de stat american Antony Blinken.”Voi avea ocazia să să mă întâlnesc cu el pe holuri”, s-a rezumat să declare şeful diplomaţiei franceze.