Criza Transnistreană: Aspecte economice şi privind libera circulaţie, dezbătute la Viena

Reuniunea de la Viena în formatul 5+2, pe tema crizei transnistrene, a abordat probleme privind facilitarea liberei circulaţii, aspecte economice şi legate de mediul înconjurător, discuţiile încheindu-se miercuri, anunţă OSCE.
Economica.net - mie, 17 iul. 2013, 20:55
Criza Transnistreană: Aspecte economice şi privind libera circulaţie, dezbătute la Viena

„Am discutat o serie de probleme, inclusiv libera circulaţie, modalităţi de dezasamblare a funicularului Rîbniţa-Rezina, probleme de mediu şi economice, cooperarea între structurile de forţă şi învăţământ”, a declarat emisarul special OSCE Andrei Desciţia.

O decizie-protocol privind un proiect de plan comun de acţiuni pentru probleme de mediu şi utilizarea durabilă a resurselor naturale a fost convenită şi semnată cu ocazia reuniunii de la Viena.

„Sunt încântat că părţile lucrează pentru promovarea cooperării în domeniul mediului şi aştept cu nerăbdare un acord la nivel de experţi în următoarele săptămâni. Este important să se menţină un dialog constant între părţi la toate nivelurile astfel încât să putem avansa privind ordinea de zi”, a adăugat ambasadorul Desciţia.

O nouă rundă de negocieri în procesul de soluţionare a crizei transnistrene a avut loc la Viena marţi şi miercuri. La reuniune au participat reprezentanţi ai părţilor, mediatorilor şi observatorilor – Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia, Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...