Criza Ucraina: O decizie finală privind participarea lui Putin la negocierile de la Astana nu a fost încă luată

Kremlinul nu a luat încă o decizie finală în ceea ce priveşte participarea preşedintelui rus Vladimir Putin la reuniunea în aşa-numitul format Normandia (Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina) în problema ucraineană, la 15 ianuarie, la Astana (Kazahstan), a declarat purtătorul de cuvânt al şefului statului rus, Dmitri Peskov pentru publicaţia rusă Vedomosti, citată de agenţia de presă ucraineană 112.ua.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 08:00
Criza Ucraina: O decizie finală privind participarea lui Putin la negocierile de la Astana nu a fost încă luată

În prezent, sunt în curs pregătirile la nivel de experţi. Cancelarul german Angela Merkel declarase anterior că întâlnirea va avea loc numai dacă va exista un ‘progres real’ în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordurilor Minsk, scrie Agerpres.

‘ În cazul în care pregătirile pentru întâlnirea din 15 ianuarie vor intra în stadiul de aplicare, vom face o declaraţie corespunzătoare privind participarea lui Putin. Deocamdată continuă activitatea de pregătire la nivel de experţi, iar acţiunile noastre viitoare depind de rezultatele acesteia’, a spus Peskov.

Noua reuniune în aşa-numitul format Normandia ar putea avea loc numai în condiţiile unui ‘progres real’ în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordurilor semnate la Minsk în septembrie 2014, a declarat cancelarul Angela Merkel, într-o convorbire telefonică, la 10 ianuarie, cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit purtătorului de cuvânt al cancelariei germane Steffen Seibert, citat de Reuters.

Cu această ocazie, ‘Vladimir Putin a pus accentul pe importanţa respectării regimului de încetare a focului (în estul Ucrainei) şi sprijinirea relansării economice a regiunilor din sud-estul Ucrainei, afectate de conflict’, se menţiona într-un comunicat al Kremlinului, care sublinia de asemenea lipsa de alternativă şi nevoia urgentă a unui dialog politic direct între reprezentanţii Kievului şi liderii (separatişti) din Donbas.

Ultimele negocieri în acest format, cu participarea cancelarului german Angela Merkel şi a preşedinţilor Ucrainei, Petro Poroşenko, Rusiei, Vladimir Putin, şi Franţei, Francois Hollande, au avut loc în luna octombrie la Milano, în cadrul forumului ‘Asia – Europa’ (ASEM). Ei au discutat, în special, despre soluţionarea crizei din Ucraina şi problema gazelor.

Te-ar mai putea interesa și
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancțiunile......
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...