Criza ucraineană: Occidentului nu îi este uşor să-l izoleze pe Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin trebuia să fie un paria la summitul G8 de la Soci, care a fost în cele din urmă anulat şi retrogradat la G7 (cele mai industrializate ţări ale lumii). Acesta se reuneşte săptămâna aceasta la Bruxelles, iar liderul rus va fi în centrul atenţiei joi şi vineri pe plajele din Normandia, comentează France Presse.
Economica.net - mie, 04 iun. 2014, 11:57
Criza ucraineană: Occidentului nu îi este uşor să-l izoleze pe Putin

Occidentul, în frunte cu SUA, a pretins mult în ultimele luni că vrea ‘izolarea’ Rusiei – în plan diplomatic şi economic – în scopul de a o pedepsi pentru ‘anexarea’ Crimeii şi ‘destabilizarea’ estului Ucrainei.

Dar participarea locatarului Kremlinului la ceremoniile de vineri ocazionate de Debarcarea aliaţilor în Normandia la 6 iunie 1944 pare inevitabilă.

Liderii celor trei mari puteri europene – Germania, Franţa şi Marea Britanie – şi-au programat întâlniri bilaterale cu preşedintele Putin.

Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni cu Putin vineri dimineaţă, chiar înainte de ceremoniile oficiale dedicate Debarcării. În cadrul evenimentului din Normandia, premierul britanic David Cameron va avea, de asemenea, discuţii cu liderul de la Kremlin.

În cele din urmă, Putin va onora un dineu programat vineri la ora 21:00 la Palatul Elysee, oferit de omologul său francez Francois Hollande, care anterior va lua cina cu preşedintele american Barack Obama într-un restaurant parizian.

De partea americană, Casa Albă insistă de câteva săptămâni asupra faptului că Obama şi Putin nu se vor întâlni în Franţa.

Dar cu toate acestea, ei îşi vor întretăia paşii vineri la un prânz în Normandia, în castelul Bénouville, după ceremoniile de la Ouistreham (nord-vestul Franţei), pentru prima oară după izbucnirea crizei ucrainene la sfârşitul anului 2013, chiar dacă cei doi lideri au vorbit în mod repetat la telefon de atunci.

‘Sunt sigur că-l voi vedea. El va fi acolo’, a spus laconic preşedintele SUA marţi la Varşovia.

Această activitate diplomatică intensă, a doua zi după summitul G7 miercuri şi joi la Bruxelles- deci, fără Rusia – arată că Occidentul întâmpină mari dificultăţi în a ostraciza Moscova, în pofida celei mai grave crize de la încheierea războiului rece.

Berlinul şi Londra au relaţii economice şi energetice importante cu Rusia. Parisul a vândut deja două nave de război, a căror livrare este prevăzută pentru acest an şi anul viitor, ceea ce a declanşat furia Washingtonului.

Europenii şi americanii speră să poată vedea începutul ‘detensionării’ şi al ‘dialogului’ la care fac apel de luni de zile, odată cu retragerea a aproximativ 40.000 de soldaţi ruşi, comasaţi la frontiera ucraineană şi alegerea preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko.

Acesta din urmă are prevăzută o întâlnire cu Obama miercuri dimineaţă la Varşovia şi a fost invitat şi la ceremoniile din Normandia. Preşedintele american l-a îndemnat cu o zi în urmă pe Vladimir Putin să aibă o întrevedere cu omologul său ucrainean.

Liderul rus ‘poate decide, după ce a început acum să-şi retragă trupele de la graniţă, poate utiliza, de asemenea, influenţa sa asupra separatiştilor (…) de a se întâlni cu preşedintele ales al Ucrainei şi de a recunoaşte legitimitatea alegerilor’ din Ucraina, a îndemnat Obama.

‘Aceasta este ceea ce-i voi spune dacă îl voi vedea în public. Asta e ceea ce i-am spus în privat’, a declarat şeful executivului american.

Barack Obama a adăugat că ‘speră că David Cameron şi Francois Hollande vor insista pe aceleaşi puncte’ pe lângă şeful statului rus.

De fapt, în ceea ce priveşte Ucraina ‘suntem încrezători că suntem pe aceeaşi lungime de undă cu partenerii noştri’ europeni, a declarat pentru AFP un înalt responsabil american, care îl însoţeşte pe Barack Obama în turneul său european, negând orice disensiune în cadrul taberei occidentale în privinţa Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...